clm cladireProiectul de hotărâre iniţiat de consilierii USL a ajuns după câteva luni de insistenţă pe masa consilierilor locali municipali. Este vorba despre proiectul care prevede cumpărarea imobilului în care îşi desfăşoară activitatea Şcoala Generală, nr. 1,  „Mihai Eminescu”. Ciudat este faptul că acest proiect a apărut pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu, tocmai în momentul în care consilierii mai aveau de votat un proiect la iniţiativa primarului care prevede transferul imobilului în care îşi desfăşoară activitatea Poliţia de Frontieră din domneiul public al statului în do­meniul public al municipiului Arad, în vederea transformării în unitate de învăţământ gimanzial pentru Şcoala Generală nr.1 „Mihai Eminescu”. Proiect, care a mai fost în trecut supus votului însă sub altă formă. Proiectul iniţiat de primarul Falcă a trecut cu unanimitate de voturi, prin care elevii vor putea avea o clădire decentă doar în doi ani, iar proiectul prin care se propunea cumpărarea Școlii Mihai Eminescu a primit doar opt voturi, adică ale consilierilor USL prezenţi la şedinţă. Proiectul a avut 10 voturi împotrivă şi patru abţineri. Reamintim că municipalitatea a plătit din 2006 şi până recent o chirie de aproape 10.000 de euro lunar iar de curând, în ultima perioadă – 4.500 de euro pe lună. Consilierii USL au consi­derat că printr-un credit care putea fi rambursat cu suma cu care acum se face platei chiriei, clădirea ar putea fi cumpărată. Chiar dacă proiectul iniţiat de către ei nu a trecut, consilierii USL au insistat pentru achiziţionarea imobilului în care funcţionează actualmente Şcoala Generală „Mihai Eminescu”. Consilierul Gheorghe Ghilinţă a afirmat, cu toate că proiectul propus de USL a fost respins, că pe viitor municipalitatea ar trebui să nu piardă din vedere achiziţionarea acestui imobil. Ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local Municipal a cu­prins 14 proiecte, însă doar cel al consilierilor USL a fost respins.
(G.A.)

Recomandările redacției