Au fost afișate rezultatele inițiale pentru Examenul de bacalaureat național, sesiunea august-septembrie 2018. Procentul de promovabilitate în județul Arad, înainte de contestații este de 27,85%.

Au fost înscriși 1.139 de candidați, au fost prezenți la probe 869, însă doar 242 au reușit să obțină medii mai mari de șase, fiind astfel declarați promovați. Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret”, Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan” și Liceul Special „Sfânta Maria” au 0% rată de promovare, niciunul din absolvenții înscriși la examen nereușind să ia notă de trecere.

Cea mai mare medie din județul Arad a fost de 8.26, de la Liceul Tehnologic „Ion Creangă” Curtici, iar în municipiu, cea mai mare notă a fost de 7.96, a unui elev al Colegiului Economic. Rezultatele finale urmează să fie publicate în data de 6 septembrie 2018, după verificarea contestațiilor.

La nivel național, rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat 2018 se situează la 26,9%, în creştere cu 0,9% faţă de sesiunea de toamnă a anului trecut (26%). Dintre absolvenţii care au promovat, 7.050 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 2.553 de candidaţi provin din promoţiile anterioare, transmit reprezentanţii MEN. Sursa citată mai arată că din totalul celor 45.120 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 35.642 de candidaţi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 119 candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Nu s-a înregistrat nicio medie de 10.

Recomandările redacției