Prospecţiuni încheie cu succes primul proiect programat anul acesta în județul Timiș

0
71

În 2014, compania Prospecțiuni a demarat o serie de proiecte de achiziție de date geofizice pe teritoriul județului Timiș. Primul dintre acestea a fost încheiat la începutul lunii octombrie pentru clientul Amromco Energy, ca parte a programului acestuia de explorare a resurselor naturale de petrol. Perimetrul de lucru a vizat localitățile Gottlob și Lovrin, dar și o parte din împrejurimile acestora, iar suprafața proiectului a cuprins aproximativ 15 km².„Compania Prospecțiuni lucrează în baza unui angajament solid de menținere a siguranței și sănătății angajaților săi și a comunității în care lucrează. Și de această dată am avut grijă ca proiectul nostru să nu afecteze mediul, fertilitatea terenurilor, drumurile sau casele localnicilor. Acest aspect ne bucură în mod deosebit, pentru că lucrările au prezentat o provocare în comuna Gottlob. Localitatea a cuprins aproximativ 20% din suprafața proiectului, iar majoritatea caselor de aici sunt foarte vechi și au o anumită valoare istorică. De aceea, echipa noastră a folosit echipamente speciale și a luat măsuri de siguranță suplimentare, pentru a elimina orice potențial risc”, a declarat Marius Milea, Chief Operations Officer Prospecțiuni. Pe toată durata lucrărilor au fost semnate 117 înțelegeri cu localnicii și s-au înregistrat 1071 puncte de generare a undelor elastice. Proiectul a cuprins și zone agricole, iar activitățile echipei Prospecțiuni s-au desfășurat în paralel cu cele agrare, specifice perioadei anului, fără ca acestea să aibă de suferit. „Cu privire la activitățile de achiziție a datelor geofizice derulate în comuna noastră, Primăria Gottlob dorește să mulțumească echipei Prospecțiuni atât pentru realizarea proiectului într-o notă de profesionalism, cât și pentru sprijinul acordat în realizarea unor activități cu impact pozitiv asupra comunității”, a completat Gheorghe Nastor, primar al comunei Gottlob. Metoda de lucru folosită a fost Vibroseis, utilizându-se două vibratoare Sercel Nomad 65 pe terenurile extravilane. Pentru punctele de generare din intravilan s-au folosit două minivibratoare tip Envirovib, proiectate special pentru a lucra în localități. Chiar dacă aceste maşini par ceva mai mari, sunt inofensive şi au o activitate strict monitorizată permanent: o placă de la baza vibratorului este coborâtă încet pe pământ, transmiţând vibraţii în interior. Dacă o persoană se afla la aproximativ 10 metri în apropiere, va avea aceeași senzație ca atunci când, stând pe trotuar, trece un camion de mari dimensiuni pe șosea.

Pentru mai multe detalii privind modul de funcționare al acestor echipamente, puteți urmări următorul video: http://youtu.be/Qg95M9OGIf0.

Despre Prospecțiuni

Prospecțiuni este o companie românească de tradiție și un important furnizor internațional de servicii geologice și geofizice. Sediul central din București reprezintă o localizare strategică, pentru a oferi servicii în Europa Centrală, de Sud și de Est, precum și în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Cu peste 60 de ani de experiență în industria de petrol și gaze din România, Prospecțiuni a derulat cu succes proiecte de achiziție de date geofizice în întreaga țară, contribuind la dezvoltarea economică și energetică a acesteia.

Vă stăm la dispoziție pentru informații suplimentare:

Andra Sas, Marketing and Communications Manager

0725 204 364; [email protected]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.