Florin TripaPSD Arad îşi exprimă „dezacordul şi îngrijorarea” faţă de modul în care se încearcă impunerea unui manager la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. În viziunea social-democraţilor persoana în cauză  nu îndeplineşte condiţiile legale pentru ocuparea postului. „Este vorba despre instalarea în funcţia de manager al DGASPC, pe perioadă nedeterminată, a unui funcţionar necalificat pentru această poziţie. Noi considerăm că proiectul de hotărâre este în acelaşi timp nelegal şi jignitor pentru funcţionarii instituţiei şi pentru publicul arădean. În condiţiile în care postul rămâne vacant, există posibilitatea numirii temporare a unui manager care îndeplineşte condiţiile legate de studii şi vechime în cadrul instituţiei, pe o perioadă de maxim 6 luni, până se organizează un concurs. Dacă perioada de delegare se prelungeşte mai mult de câteva zile, se iese din sfera de legalitate. Cerem organizarea unui concurs pentru ocuparea funcţiei de conducere a DGASPC într-o perioadă de timp rezonabilă, pentru a asigura stabilitate şi competenţă conducerii instituţiei”, a spus consilierul judeţean PSD, Florin Tripa.

Recomandările redacției