Am arătat în mai multe rânduri care este miza războiului crunt pe care l-a pornit, încă de la instalarea sa ca preşedinte, Klaus Iohannis, susţinut atât de către partidele aşa-zis de dreapta, cât şi de către forţe externe care au interese
imense în România şi nu doresc ca un guvern de stânga să le strice jocurile. Am vorbit, deasemenea, despre împănarea bunelor intenţii şi a unor măsuri radicale absolut necesare pentru ca România să reintre în normalitate pe domeniile esenţiale, cu tot felul de aberaţii legislative scornite de către nişte PSD-işti care nu au alt scop decât să-şi apere libertatea grav ameninţată şi, dacă se poate, averile acumulate. Opoziţia s-a folosit din plin de acele aberaţii, cu care niciun om sănătos la cap nu poate fi de acord, pentru a discredita şi demoniza reformele necesare. Atacurile permanente pe aceste teme au slăbit şi au vulnerabilizat PSD, însă nu în aşa măsură încât să ducă la pierderea guvernării. Vulnerabilitatea a crescut, însă, exponenţial, acum, prin răfuielile din interiorul partidului, care pare gata să se rupă dintr-o clipă într-alta, indiferent că Dragnea câştigă sau pierde războiul intern. Rămân la părerea că singura soluţie este plecarea lui Dragnea din fruntea PSD, dar acesta nu poate fi benefică decât sub o singură formă: retragerea acestuia prin demisie, motivată prin dorinţa de salvare a unităţii partidului. Iar acesta ar trebui anunţată de urgenţă, la apropiata şedinţă a Comitetului Executiv, la primul punct al ordinii de zi, înainte ca Firea şi ceilalţi să apuce să-l atace furibund pe preşedinte, făcând imposibilă orice reconciliere. Desigur, se impune întrebarea: cine să vină în locul lui Dragnea? Este clar că, momentan, nu se va găsi altă cale decât instalarea unei conduceri colective, aleasă de Consiliul Naţional, care poate fi convocat de urgenţă de către Comitetul Executiv, după ce Dragnea îşi anunţă demisia. La scurt timp după aceea, acelaşi lucru trebuie să-l facă Viorica Dăncilă, iar noua conducere să propună un alt premier. Nu cred în gogoaşa cu refuzul lui Iohannis de a mai numi un premier de la PSD, pentru că la ora actuală formarea unui guvern de largă coaliţie a forţelor antiPSD este imposibilă. Iar Iohannis ştie acest lucru, aşa că nu va risca să se facă de râs, să ajungă în situaţia ca partidele de opoziţie să arate că le pasă exact la nivelul cotului de sugestiile sau poruncile lui. În acel moment, un nou mandat la Cotroceni va fi dincolo de linia orizontului. În schimb, va putea să-şi menţină suportul pe care îl mai are mimând dorinţa de stabilitate politică şi grija faţă de ţară şi justificând pactul cu PSD prin aceea că, de data acesta, este vorba despre alt PSD, din moment ce nu mai conduce partidul penalul Dragnea. Cât despre justificările în faţa lui Merkel şi ciracilor ei, ca să nu-i retragă sprijinul, va spune pur şi simplu adevărul: că, oricât s-ar fi zbătut el să schimbe guvernul, nu are ce să pună în loc.

Recomandările redacției