mosneagReprezentanţii PSD Arad au remis presei un comunicat în care ţin să răs­pundă atacurilor venite dinspre PD-L, mai precis de la consilierul „Happy Meal“ Ovidiu Moş­neag. Social-democraţii spun că PD-L Arad a scos la înaintare un personaj fără discernământ, Ovidiu Moşneag, să împroaşte cu noroi reprezentanţii PSD Arad. „După o tentativă eşuată la o televiziune locală de a expune anumite mesaje propagandistice fabricate de alţii, Ovidiu Moşneag semnează un comunicat de presă plin de elucubraţii. Obsesia PD-L în aceste zile este să nu treacă o zi fără să îl atace pe deputatul Flavius Măduţa. Probabil că PD-L Arad este profund deranjat de faptul că deputaţii Flavius Mă­duţa şi Dorel Căprar se implică pentru rezolvarea problemelor ce­tăţenilor, inclusiv pentru reluarea finanţării pentru cele două pasaje de pe Centura Aradului, unde investiţia a fost oprită de guvernele PD-L. Faptul că reprezentanţii PD-L au nevoie de o hârtie să vadă că lucrările sunt oprite din primăvara lui 2012 este hilar. Cum hilar este şi faptul că ei îl atacă într-una pe parlamentarul care face ceva concret pentru reluarea lucrărilor. Pe cei de la PD-L îi deranjea­ză tocmai faptul că Flavius Măduţa spune adevărul despre situaţia investiţiilor din Arad, despre pasaje dar şi despre interesele mechine ale PD-L legate de PNDI, de lucrările mizerabile de la autostradă şi DN 7, despre corupţia care a caracterizat guvernarea portocalie. Ei încearcă să acrediteze ideea că Flavius Măduţa are un rol în tăierea finanţării, când de fapt eforturile acestuia sunt pentru reluarea lucrărilor. Deputatul Flavius Măduţa are o activitate intensă atât în Parlament, cât şi în circumscripţie. La Arad, ţine zeci de audienţe săptămânal, se întâlneşte cu sindicate, cadre didactice, profesori, părinţi, cu toate categoriile de oameni cu probleme. Deputatul PSD nu are niciun motiv să participe la o gâlceavă televizată cu personaje ca Ovidiu Moş­neag”, se arată în comunicatul social- democraţilor arădeni.
Reprezentanţii PSD critică şi implicarea lui Moşneag în campania electorală a lui Mihai Răzvan Ungureanu, cel care a tăiat finanţarea pentru cele două pasaje de pe centură pe vremea când era premier. „Personajul Ovidiu Moşneag, un traseist politic, nu are căderea să dea lecţii despre moralitate în politică sau profesionalism în administraţie. Directoraş cu salariu mare peste un aeroport aproape gol, Moşneag are timp să se plimbe la cafele prin oraş şi să facă pe politrucul. Ar face mai bine să îşi amintească faptul că în campania electorală îşi ru­pea pingelele încercând să convingă arădenii să îl voteze pe Mihai Răzvan Ungureanu, fostul premier care la o vită de Kobe şi un vin scump, plătite din banii arădenilor, a decis să taie finan­ţarea pentru pasaje. Când spunem să îl convingă, nu ne referim la o oarecare activitate intelectuală. Perso­najul Moşneag a fost cercetat de Poliţie în campania electorală pentru că a oferit mici şi bere gratis la evenimentele de prost gust organizate de PD-L. Cu un astfel de comportament, oameni ca Ovidiu Moşneag duc în derizoriu orice formă normală de dialog în politica locală”, mai afirmă reprezentanţii social-democraţilor.

Recomandările redacției