Sintagma „Interesul naţional” face parte – alături de „interesul cetăţeanului” – din vocabularul de lemn uzual al clasei politice. E una dintre expresiile clasice ale manipulării, pentru că – nu-i aşa? – un om politic are ca singure obiective în cariera sa binele ţării şi binele românilor. Şi pentru acest „bine” cumulat e gata să sacrifice tot: energie, ineterese proprii, interesul de partid.

Atitudinea PSD în cazul nominalizării lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia Serviciului de Informaţii Externe confirmă încă o dată, dacă mai era cazul,că interesul ţării, al naţiunii, este doar o vorbă-n vânt, de ochii lumii. Pentru conformitate, subliniez că social-democraţii au de gând să boicoteze votul în cazul numirii lui Ungureanu.

Această decizie a conducerii partidului este una laşă, care ascunde anumite interese, dar şi precaută. Laşă, pentru că românii nu i-au trimis pe deputaţi şi senatori în Parlament ca să NU voteze, ci tocmai ca să-şi exercite dreptul la vot. E ca şi cum patronul m-ar angaja să trag chiulul, să am în fişa postului posibilitatea de grevă atunci când nu-mi convine ceva, când m-am certat cu vecinul sau când mi-a fătat pisica. Parlamentarii PSD au tot dreptul să nu fie de acord cu nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu, dar trebuie să-şi manifeste această nemulţumire în mod democratic, printr-un vot negativ, nu prin boicot. Sau, atât de nesigură este conducerea PSD pe proprii parlamentari încât preferă să-i oblige la un boicot generalizat, decât să-i lase să voteze împotriva lui MRU? E şi această variantă parte din scenariu. Am invocat şi interesul de grup – sau de partid, dacă vreţi –pentru că e logic faptul că social-democraţii îşi doresc în fruntea SIE un apropiat de-al PSD. Logic, nu şi normal, pentru că această funcţie trebuie să fie una apolitică, să nu vizeze interese de partid, ci interesul naţional, mai ales în contextul actualei conjuncturi internaţionale, cu focar de război în Ucraina şi pericolul tot mai pregnant al atentatelor teroriste.

Sigur că şi Ungureanu vine dintr-o zonă politică, poate fi acuzat că ar face jocurile formaţiunii de dreapta de pe eşichierul politic românesc, dar aici aş invoca două argumente. În primul rând, Ungureanu a mai fost la şefia SIE, perioadă în care România a avut o stabilitate internaţională. Faptul că, apoi, MRU a devenit premier şi a avut o conduită politică activă poate crea ideea unei politizări a SIE. Dar, să nu uităm că şi George Maior şi Teodor Meleşcanu au fost politicieni şi mai apoi au ajuns la şefia unor servicii secrete, primul la SRI, cel de-al doilea la SIE. Iar activitatea lor a fost una apreciată.

Cel de-al doilea argument este că PSD se manifestă pur şi simplu împotriva lui Ungureanu, fără a motiva acest negativism, fără a venicu o contrapropunere. Desigur, nominalizarea în acest caz o face preşedintele ţării, dar PSD putea măcar să aibă o altă propunere pe care să şi-o manifeste mediatic, de exemplu. Nu să ia, pur şi simplu poziţia de „Gică-contra”.

În fapt, prin acest nihilism, prin această idee de boicot, PSD dovedeşte că foloseşte sintagma de „interes naţional” doar pentru a câştiga – atunci când poate – puncte electorale. Dacă ar avea conştiinţa noţiunii de interes naţional, atitudinea ar trebui să fie alta.

Recomandările redacției