Căprar :„Reducerea CAS va fi revotată de către Parlament”

Căprar :„Reducerea CAS va fi revotată de către Parlament”

Deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, spune că legislativul va vota din nou reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, după anunţul preşedintelui Băsescu cu privire la reîntoarcerea legii în Parlament. „Reducerea CAS este una dintre măsurile de relaxare fiscală cel mai des solicitate de către mediul economic. Guvernul Ponta este cel care trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru această măsură şi să găsească sursele bugetare necesare. Cred că gestul preşedintelui Băsescu are o semnificaţie politică prin care se doreşte întârzierea unei decizii a Guvernului care va fi apreciată pozitiv de români, în anul electoral. Vrem să îi asigurăm pe toţi cei care aşteaptă această măsură că Parlamentul va vota din nou reducerea CAS, care vine în sprijinul agenţilor economici şi stimulează crearea de noi locuri de muncă. De altfel, Guvernul a prezentat foarte clar contextul economic şi măsurile care îi va permite să susţină această măsură nu doar în acest an, ci şi în anii viitori”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Recomandările redacției