PSD Arad a anunțat că susține, alături de societatea civilă arădeană, candidatura lui Sebastian Bulumac la Primăria Aradului.În foaierul Teatrului Clasic Ioan Slavici acesta şi-a lansat candidatura, în prezenţa liderilor PSD Arad: Dorel Căprar şi Mihai Fifor și a unor personalități ale vieții publice din oraş, oameni de cultură, sportivi, reprezentanți ai mediului de afaceri: Silviu Rațiu, Alexandru Nagy-Vizitiu, Zsolt Torok, Lucian Țidorescu, Florin Deznan, Titi Cladovan. Printre organizațiile din zona civică care și-au afirmat suportul  pentru candiatul independent se numără Mișcarea Arădeană, Pro Urbe, Respiră Verde, ATM Cicloturism, Arad ID, ULAL Arad,  Galeriile Old Art și Asociația Miloș Cristea. După cum am afirmat și pe Facebook nu este ușor, ca lider al filialei arădene a celui mai puternic partid din România, să temperezi toate orgoliile interne sau să reziști tentației evidente de a prezenta un candidat propriu. Și totuși am făcut-o, ne-am așezat la masa negocierilor, cu argumente pro și contra și am decis să punem pe primul plan interesele arădenilor și nu cele de partid. Acest oraș pe care îl iubim sincer cu toții merită un alt destin decât cel pe care se încăpățânează să ni-l impună de 12 ani o mână de afaceriști cinici,  care nu au făcut altceva decât să-și umple buzunarele în total dispreț față de populația Aradului. A sosit vremea să ne recăpătăm demnitatea, ca cetățeni ai acestei urbe și să îi redăm împreună sufletul, specificul, și culoarea în ton cu aspirațiile noastre. Sunt încrezător că în 5 iunie punem punct junglei de beton turnat scump și fără discernământ, mascaradelor festiviste omagiale care ar trebui să țină loc de cultură, fântânilor cântătoare în mijlocul Mureșului și mai ales jafului public practicat de actualul primar și de cei din anturajul său. Cred că putem reconstrui, în parteneriat cu societatea civilă, orașul pe care copiii noștri îl merită cu adevărat, concentrând toate resursele pozitive și creative pentru a realiza schimbarea, afirmă deputatul Dorel Căprar.

Recomandările redacției