O atmosferă incredibilă, irespirabilă, de neegalat în baschetul feminin românesc, cam aşa se poate descrie pe scurt ce s-a trăit timp de o oră şi jumătate în Polivalentă în meciul patru al finalei dintre Arad și Târgoviște. Aproape 2.000. de arădeni au fost în sală, sperând să sărbătorească a treia victorie a favoritelor şi, implicit, titlul naţional. Numai că fetele de la Universitatea Goldiș ICIM, având în spate un public extraordinar, impulsionat de o galerie magică a UTA-ei, dar şi moralul unui 2-1 la general, au irosit o şansă imensă, victoria marii rivale aducând la final multă dezamăgire şi o imensă frustrare.
„Galben-albastrele” au început bine jocul, impulsionate de americanca Wirth, în zi de graţie. De cealaltă parte, excelenta Ajavon marca coş după coş, astfel că echilibrul s-a menţinut timp de cinci minute, scor 10-10. Primul semnal de alarmă în jocul ICIM-ului a apărut pe finalul sfertului, în care apărarea arădeană a fost făcută şvaiţer de aceeaşi Ajavon, de neoprit în primele zece minute. După 14-23 şi 16-25, primul act s-a încheiat totuşi cu un 19-25, scor decent pentru ICIM, la cât de slab a evoluat în defensivă.
Ajavon, Mărginean şi Robbins au plutit deasupra unei defensive de nerecunoscut, iar diferenţa a crescut chiar până la 15 puncte, scor 27-42 în minutul 15.
Împinse practic de la spate de public, elevele lui Moraru au revenit până la pauza mare şi s-au apropiat la doar opt lungimi, 36-44, ţinând în viaţă speranţele victoriei. O victorie care părea din nou aproape la doar trei minute scurse din sfertul trei, Givens şi Bartee apropiind Aradul la doar un punct, 43-44 în minutul 23. Dar LaPlante și Brosovszky n-au făcut jocul așteptat, așa că Aradul a stat mai mult în doar patru jucătoare, şi ele obosite după atâta efort. Robbins şi-a făcut în continuare numărul sub panoul arădean, Mărginean a acumulat repede patru greşeli, dar echipa arădeană a continuat să joace cu mult sub ceea ce a arătat în primele trei meciuri ale finalei.
CSM-ul s-a desprins aparent decisiv după trei sferturi, scor 53-66. Sala şi fenomenalii suporteri arădeni, care meritau medaliile de campioni, au crezut în continuare în titlu, iar echipa a început să creadă şi ea în şansa ei.
Oaspetele au acuzat presiunea şi nu au marcat timp de patru minute, dar ICIM-ul nu a putut să profite foarte mult, reducând din diferenţă destul de puţin, 59-66. Oboseala avea să se facă simţită în ambele tabere, iar greşelile şi ratările exasperante au dus totuşi meciul spre un final incendiar, 66-69 în minutul 36. Sala a explodat, titlul era iar aproape, dar presiunea şi-a pus amprenta pe umerii elevelor lui Moraru.
Coordonate de impecabila Ajavon, dâmboviţencele au dus atacurile la limită, iar ICIM nu a mai avut puterea decât să spere într-un miracol în ultimul minut. Bartee a reuşit o triplă incredibilă, 73-74, dar lui Ajavon nu i-a tremurat mâna la libere. În cele trei secunde rămase, Wirth a fost blocată la trei puncte şi Târgoviştea a declanşat fiesta. O înfrângere cu gust amar, care duce scorul general al finalei la 2-2, iar titlul se va decide pe 13 mai, în cetatea Chindiei.
ICIM: Risper 16 (1×3) – Brosovszky 6 (2×3), Givens 18 (1×3) – Wirth 19 (2×3), La Plante 2. Au mai jucat: Bartee 10 (2×3), Milovanovic, Crăciun 2, Mercea. Rezervă: Moraru. Antrenor: Dan Moraru
Târgovişte: Ajavon 25 – Davis 5 (1×3), Mărginean 12 (3×3) – Robbins 21 (2×3), Tikhonenko 7. Au mai jucat: Pop 4, Miljkovic 2, Matic. Rezerve: Huţanu, Filip. Antrenor: Florin Nini.
Arbitri: Andrada Csender (Timişoara), Bogdan Podar (Cluj), Ciprian Stoica (Sibiu).
(S.A.)
Sport 30
Corvinul va întâlni Oțelul în finala Cupei României! Ultimul act se va disputa la Sibiu pe 15 mai
citește mai mult »