Trupa prezidată de Radu Pop
și-a continuat parcursul bun pe teren propriu. De această dată, victima lipovanilor a fost Internațional Băilești, formație care, cu o etapă înainte, reușise prima victorie a sezonului. Punctele au fost dedicate lui Dumitru Copil, care în ziua me­ciului a spus adio burlăciei.
Prima jumătate de oră a confruntării s-a redus la o luptă surdă la mijlocul terenului, cu cele două formații împărțindu-și momentele de posesie, fără însă a-și crea situații periculoase de poartă. Trabalka a semnat prima ocazie a disputei, dar șutul său s-a dus în plasa laterală. Tânărul atacant al gazdelor
și-a luat revanșa în minutul 40, atunci când a preluat pe piept centrarea lui Vasinc  și a înscris cu un șut la firul ierbii pentru 1-0, scor cu care s-a și intrat la cabine. Chiar dacă Vasinc a mai avut o ocazie bună de majorare a diferenței.
Oaspeții au fost mai periculoși la revenirea de la cabine, dar centrarea lui Frățilescu a trecut paralel cu linia porții, fără să fie reluată de nimeni în plasă. Vasinc a scăpat singur cu portarul în minutul 52, dar a trimis pe lângă poartă, pentru ca faza să se repete după trei minute, dar cu un alt final. De această dată, căpitanul gazdelor a reușit să direcționeze mingea în plasa porții, la colțul lung, pentru 2-0. Trabalka a fost aproape de un gol de generic, dar reluarea sa din „foarfecă” laterală a lovit doar bara. Tot în bară a trimis și Filimon cu 15 minute înainte de fluierul final al confruntării, astfel că meciul s-a încheiat cu scorul de 2-0, rezultat ce o urcă pe Lipova la mijlocul clasamentului.
Formații:
Lipova: Iliescu – Kocsis (min. 87 – Mandache), Calvin, Bercu, Stoin – Piț (min. 72 – Filimon), Bier, S. Popa, Vasile (min. 54 – Lăcustă) – Vasinc (min. 82 – Jichici), Trabalka.
Bălești: Oprița – Clenciu, Stroe, Iovan, Almic – Munteanu (min. 53 – Budică – min. 77 Lupulescu), Sitoianu, Amarici – Frățilescu, Coiculescu, Sorea (min. 57 – Berescu).
Arbitri: Narcis Bodocan ( Cluj-Napoca) – Răzvan Soporan, Ștefan Lar (ambii din Baia Mare)
Observatori: Gabriel Stoicovici (Timișoara), Ioan Pirtea (Oradea)

Recomandările redacției