psd

Consilierii judeţeni aleşi pe lista Partidului Social-Democrat şi-au prezentat ieri, în conferinţă de presă, poziţiile în raport cu ceea ce ei au numit „corupţia din Consiliul Judeţean Arad”, corupţie ieşită la lumină odată cu arestarea preşedintelui liberal al CJ Arad, Nicolae Ioţcu. Potrivit declaraţiilor făcute de consilierii judeţenui ai PSD, responsabilitatea penală revine făptuitorilor, însă cea politică revine în integralitate Partidului Naţional Liberal, motiv pentru care liberalii din cele mai înalte funcţii ale CJ trebuie să demisioneze. „Responsabilitatea politică este a PNL, care l-a promovat şi susţinut pe Ioţcu, a ştiut care sunt metodele lui şi a beneficiat de banii negri obţinuţi de acesta. PNL nu poate să fugă de răspundere; trebuie să se retragă urgent din toate funcţiile din administraţia judeţeană. Solicităm de urgenţă demisia sau demiterea lui Cristian Drăgan din funcţia de administrator al judeţului Arad, funcţie cu care nu mai este compatibil, dar şi demisia vicepreşedinţilor CJ Adrian Ţolea şi Remus Guţu”, au declarat consilierii judeţeni ai PSD prin vocea consilierului Florin Tripa.

Consilierii PSD consideră că autorităţile competente trebuie să investigheze mai departe mai multe investiţii din judeţ şi din municipiu derulate după aceeaşi reţetă, cu valori de investiţii mult mai mari, nominalizând masterplanul apă-canal, proiectul de gestionare a deşeurilor, deszăpezirile, reabilitările de drumuri, achiziţiile publice, investiţiile legate de Aeroportul Arad etc. „Sunt contracte de zeci de milioane de euro, dubioase, cu firme care lucrează şi cu Primăria Arad. Consilierii judeţeni PSD vor cere un audit independent complex, pentru a vedea cum sunt cheltuiţi banii publici”, a declarat Florin Tripa.

Aleşii social-democraţi acuză că în administraţia Ioţcu banii publici au fost folosiţi politic, primăriile din opoziţie fiind sistematic subfinanţate. „Dovada cea mai elocventă este modul în care a evoluat finanţarea pentru primăriile fostului PNL în perioada în care făceau parte din USL şi au fost subfinanţate – şi banii pe care i-au primit după colaborarea cu PDL. Credem că, în sine, acest mod de alocare a banilor are conotaţii penale”, a declarat Florin Tripa.

S-au acuzat violent contracte dubioase semnate de CJ şi finanţate din bani publici, îmbogăţirea nejustificată a liderilor PNL, lucrările de proastă calitate la drumurile judeţene, licitaţii întârziate „şi cu iz penal”, firme clientelare care lucrează scump şi prost dar care au finanţat direct sau indirect campaniile electorale ale PDL, reţelele de presă ale PDL care discreditează opoziţia. „Multe dintre ele sunt comune cu Primăria Arad, sau erau comune până când Falcă şi Ioţcu s-au certat pentru bani şi influenţă. Banii pentru cultură alocaţi de CJA şi Primăria Arad sunt în mare măsură paravan pentru reţele de câştig personal, cumpărarea influenţei politice, finanţarea presei obediente şi organizarea de acţiuni electorale mascate”, declară aleşii judeţeni ai PSD în comunicatul de presă ulterior conferinţei.

S-a cerut de asemenea o anchetă pe direcţia banilor folosiţi de PDL Arad în campaniile electorale. „Acest partid şi candidaţii săi Nicolae Ioţcu şi Gheorghe Falcă au utilizat sume enorme de bani, de ordinul milioanelor de euro şi care, după părerea noastră, nu pot să provină din surse licite”, arată consilierii Jjudeţeni ai PSD.

Consilierii PSD au reiterat că cer demisiile administratorului judeţean, liberalul Cristian Drăgan şi ale celor doi vicepreşedinţi liberali ai CJ, Adrian Ţolea şi Romulus Remus Guţu, motiv pentru care în următoarea şedinţă a CJ în care ar trebui ales ca preşedinte al Consiliului unul dintre cei doi vicepreşedinţi, ei vor vota împotriva amândurora.

 

Recomandările redacției