purcaru

Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, spune că parlamentarii PDL, respectiv noului PNL, au demonstrat încă odată că „ipocrizia este cea care îi caracterizează, salvându-şi colegul deputatul Cătălin Teodorescu, de la arestare. „După ce au ţipat tot timpul că PSD îi salvează pe corupţi, neaprobând cererile DNA de ridicare a imunităţii, parlamentarii PDL au calculat exact de câte voturi are nevoie preşedintele PDL Argeş ca să nu fie arestat. Poate că acum îşi dau seama şi alţii cât de ipocriţi au fost întotdeauna cei de la PDL. După ce au ţinut-o una şi bună că vor vota cu bilele la vedere, ca să arate lumii cât de mult sprijină ei justiţia, au făcut tot posibilul să le ascundă. După care, culmea, au avut tupeul să spună că PSD este de vină, că au votat împotriva arestării ! Dacă voiau într-adevăr să demonstreze că nu vor să-şi apere colegul de partid, s-ar fi mobilizat să vină la vot, însă cred că a fost exact invers, adică au stabilit câţi să absenteze”, spune Purcaru. În opinia sa, parlamentarii  liberali se tem de dezvăluirile pe care Teodorescu le-ar putea face în legătură cu mafia retrocedărilor.

Recomandările redacției