Una dintre zicerile cu care unora le place să gâdile urechile şi orgoliul este şi aceea cum că ,,putem hrăni 80 de mi­lioane de oameni fără probleme“. Iar asta de foarte multe decenii încoace. Anul trecut am ajuns pe primul loc în Europa la producția de porumb, dar și la cea de floarea-soarelui. La alte culturi, cum ar fi cea de grâu, ne situăm pe locuri de top. Și cu cât se vorbea mai mult, cu atât se făcea mai puțin. Pe de altă parte, de un sfert de secol pământurile s-au tot fărâmițat, cei mai mulți dintre fermieri practicând o agricultură de subzistență. Care este situația astăzi? Mai bine de 30% din suprafața agricolă a țării este în proprietatea capitalului străin. Și, în general este vorba de pământurile cele mai bune. Dacă oamenii, adică proprietarii inițiali au vrut să vândă, este treaba și dreptul lor. Este o altă discuție modul în care a fost gândită, făcută și aplicată legea. Dar chiar și așa, era absolut normal ca statul să aibă dreptul de preemțiune. Și astfel omul se alegea cu banii, mult mai aproape de valoarea reală, iar statul obținea o importantă resursă și anume pământul. Iar dacă privim lucrurile din perspectiva celor 80 de milioane de suflete, potențial hrănite de către agricultura noastră, motivul ar fi fost și mai bun. Cu banii obținuți se puteau finanța, fie și parțial, o serie de investiții de maxim interes pentru țară. S-au să se realizeze altele, care să crească gradul de procesare al produselor agricole primare. Adică nu vinzi doar grâul și imporți biscuiți făcuți din grâu românesc, ci exporți direct biscuiții. Crești valoarea produsului inițial. O altă vorbă însă spune că: „Drumul cel mai scurt este cel cunoscut“. Cu alte cuvinte este bine să faci ceva în domeniul în care excelezi. Nu să încerci experimente des­pre care nu știi, cu certitudine, dacă ai capacitatea să le duci până la capăt sau ale căror rezultate sunt cel puțin incerte. Și, în continuare se vorbește despre nu știu ce probleme. De cele mai multe ori sterile. Pe zi ce trece pierdem bătălia resurselor, una pentru care se dau lupte grele de-a lungul și de-a latul planetei. Iar noi, în continuare vorbim despre ce se poate face și despre ce mare potențial avem noi. Vorbim despre cum se face, dar nu facem. Iar diferența dintre a face și a vorbi este enormă. În acest timp noi doar suntem pe primul loc la porumb. Am demonstrat că se poate, ceea ce se știa deja. Nu eram oare mai departe, mult mai departe, dacă făceam la modul de excelență agricultură și industrie alimentară foarte performantă. Poate mașini și televizoare nu știm să facem ca japonezii, dar nu e nicio problemă. În schimb mâncarea devine o prioritate absolută, mai ales în contextul în care se preconizează noi și noi crize
alimentare. Care este mult mai aproape decât s-ar crede. Iar noi, în continuare nu suntem pregătiţi şi vom fi luaţi prin surprindere. Ca şi iarna când ninge şi e viscol. În schimb, polonezii, care au condiţii climatice mai proaste ca noi, ne inundă cu mere, cartofi, morcovi, sucuri, lapte, brânză şi alte asemenea produse. În schimb, noi putem, dar nu facem…

Recomandările redacției