Puterea precedentului

Ceea ce s-a întâmplat în Grecia e deja arhicunoscut de toată lumea. Practic, Grecia s-a izolat de Europa, de Uniune mai precis, prin votul de duminică. Iar Tsipras – exponentul unui populism naţionalist ce prinde la ţările sărace din UE – şi-a compromis iremediabil cariera politică. Întrebarea este cât afectează, direct, dar mai ales indirect, „fenomenul elen” celelalte ţări ale Uniunii Europene, în special zonele mai populiste, adică acolo unde ne încadrăm şi noi.
Într-un fel, răsfoind literatura, situaţia din UE se poate asemui cu celebra Fundaţie a lui Isaac Asimov. Aşa cum, ani de-a rândul, 1984 al lui Orwell (sau Fahrenheit 451 al lui Bradbury) erau etalonul totalitarismului, Fundaţia lui Asimov poate fi luată ca reper pentru ceea ce se întâmplă acum în Uniunea Europeană. N-aş vrea să intru în detaliile celui mai cunoscut SF din istorie, dar istoria pe scurt arată creşterea şi descreşterea unui imperiu, incluzând şi perioade de criză ce trebuie gestionate.
Europa se găseşte într-un astfel moment de criză, mult mai important decât o criză strict economică. Această criză politico-economică poate avea repercusiuni pe termen lung asupra viitorului Uniunii Europene, care riscă să devină cu totul alt­ceva decât planurile iniţiale, chiar şi decât proiecţia de acum opt ani, momentul în care a aderat şi România. Deocamdată nu se pune problema ruperii Uniunii Europene, oricât de dură a fost reacţia Greciei, dar s-ar putea să fie nevoie de un nou tratat, care să confere o mai mare independenţă financiară fiecărei ţări, chiar o mai mare identitate naţională.
Deocamdată, referendumul din Grecia a conferit un stand-by al negocierilor.  Dar această pauză nu va dura mult deoarece criza elenă se acutizează şi, oricât ar fi şi interesul Uniunii Europene de a o rezolva, timpul nu lucrează în favoarea Greciei. Acest popor care l-a votat pe Tsipras, acest popor care a spus nu unei auste­rităţi controlate, riscă să intre într-o austeritate anarhică, să alunece spre statutul unei ţări din lumea a treia, unde pensiile şi salariile bugetarilor să fie plătite cu întârziere sau deloc. O ţară care prin anarhie riscă să-şi piardă „marfa” cea mai de preţ: turismul. În fond, câţi s-ar mai duce într-o ţară în care există pericolul permanent al unor tulburări sociale, unde sistemul bancar se şubrezeşte şi unde siguranţa proprie este periclitată? Răspunsul e clar: mult mai puţini decât până acum. Iar în aceste condiţii, Grecia are mult mai mult de pierdut în raport cu UE, dar şi cu întreaga lume, decât are de pierdut UE în raport cu Grecia.
Problema e însă mult mai acută. Grecia, prin nonşalanţa cu care cu care a tratat problema datoriilor – inclusiv un referendum care are doar valoare politică şi-i consolidează funcţia de premier lui Tsipras – a creat un precedent. Şi alte ţări – de ce să nu includem şi România? – pot adopta aceeaşi atitudine, dacă nu chiar direct practic, ci măcar teoretic. Populismul – iar organizarea unui referendum de acest gen este o mostră de populism – prinde la români. Să nu uităm „scorurile” înregistrate de PP-DD la alegerile locale şi generale din 2012. Dar în acest moment, exemplul Greciei este periculos, oricât creşte în noi sentimentul patriotic, oricât am vrea să fim de „rebeli”. Trebuie ca UE – şi România, ca ţară – să înveţe din acest precedent, dar să găsească o soluţie care să rezolve criza europeană, nu s-o adâncească.