Quo vadis Educaţie?

Parafrazând un citat celebru din Sf. Petru care se adresa lui Iisus Hristos cu întrebarea „Quo vadis Domine?” (adică „Unde mergi Doamne?), citat preluat şi de cunoscutul scriitor polonez  Henryk Sienkiewicz, care a scris un roman cu titlul „Quo vadis”, cred că şi noi românii ar trebui să ne întrebăm la fiecare sfârşit de an şcolar Quo vadis Educaţie? Spun asta, referindu-mă atât la rezultatele proaste obţinute de mulţi dintre elevii care dau examene naţionale, cât mai ales la rezultatele obţinute de elevii de ieri şi dascălii de astăzi, care atunci când se prezintă la Definitivat sau Titularizare iau note de unu sau doi, pentru că trei sau patru pot fi considerate note mari în aceste condiţii.
Lucrurile nu pot fi privite însă doar în alb sau negru, realitatea fiind mai complexă. În primul rând trebuie avut în vedere că Statul Român nu a făcut până acum niciun efort pentru a-i atrage înspre catedră pe cei mai buni absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior. Salariul unui cadrul didactic începător este scandalos de mic, iar dacă acesta are ghinionul să predea o materie care nu este căutată la meditaţii riscă să ajungă muritor de foame. Aşa că spre Educaţie ajung să se îndrepte mulţi dintre cei care nu prea au unde să se ducă în altă parte, în timp ce foştii studenţi care au avut rezultate bune în facultate aleg alte variante mai bănoase. Un alt aspect care trebuie luat în considerare este că multe subiecte de concurs sau de examen nu au nici în clin, nici în mânecă cu ceea ce trebuie să predea un profesor la clasă, ceea ce din punctul meu de vedere este o mare tâmpenie. Degeaba ceri unui ziarist să ştie istoria presei, dacă el nu poate să scrie câteva rânduri, degeaba îi ceri unui viticultor să-ţi descrie nu ştiu ce sortiment de vin rar, dacă el nu ştie să lege via sau să o taie, la fel cum degeaba îi ceri unui bucătar să ştie tot felul de reţete exotice, dacă el nu poate să facă o tocăniţă de porc, de exemplu. De aproape 13 ani, de când lucrez în presă, vă pot spune din experienţa avută cu diverşi absolvenţi de Jurnalism, că teoria nu prea are legătură, din păcate, cu practica. Iar acest lucru nu cred că este conştientizat de niciunul dintre mai marii Educaţiei din România.
Având aceste două verigi slabe, lipsa de motivare a candidaţilor buni şi cerinţele care  n-au legătură cu practica, siste­-mul de selecţie a cadrelor didactice lasă mult de dorit, din punctul meu de vedere. Iar de aici este punctul de plecare spre alte probleme, cum ar fi lipsa de interes a unora dintre cei care au reuşit să obţină un post, neputinţa de a face ceva cu elevii pe care îi au în faţă, iar de aici la lipsa de rezultate decente la Evaluarea Naţională sau la Bacalaureat nu mai este decât un pas, care va fi făcut cu siguraţă de elevii care nu au fost învăţaţi nici măcar de părinţi că pentru a lua un examen trebuie să îşi dea interesul, la fel cum trebuie să facă pentru a obţine orice alt­ceva în viaţă.
În încheiere, nu pot decât să-i felicit pe toţi elevii care au luat note bune la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat şi pe toţi profesorii care i-au ajutat sau au avut la rândul lor rezultate onorabile la Definitivat sau Titularizare. Fără ei, paharul ar fi fost gol de tot şi nu prea văd cum ar mai fi putut să fie umplut din nou.