de Teofan Mada
(continuare din numărul trecut)

În cadrul acestui climat internațional de război și al tuturor ideologiilor din spatele lui, ca o rază de soare care străbate norii negrii ai lumii, răsună cuvântul lui Iisus în Evanghelie: „Fericiți făcătorii de pace” (Mat. 5,9). Este un apel mereu real și actual, care este valabil pentru orice timp fără pace, pentru orice generație fără liniște. Nu spune „Fericiți predicatorii păcii”: pentru că toți sunt capabili s-o declare sau s-o proclame, chiar în manieră ipocrită sau chiar mincinoasă. Nu. Spune: „Fericiți făcătorii de pace”, adică aceia care o fac sau o împlinesc. A împlini pacea este o muncă artizanală: cere consacrare, răbdare, experiență, dăruire, crez, tenacitate, perse­- verență. Fericiți sunt cei care seamănă pace prin faptele lor zilnice, cu atitudini și gesturi de slujire, de fraternitate, de dialog, de comunicare, de milostivire… Aceștia da, „pot fi numiți fii ai lui Dumnezeu”, pentru că Dumnezeu seamănă pace, me­reu, pretutindeni; la plinirea timpurilor l-a trimis în lume pe Fiul Său pentru ca noi toți să avem pacea salvatoare! Arhitectura păcii este o lucrare ce trebuie dusă înainte în toate zilele, pas după pas, fără a înceta vreodată.
Și cum se face, cum se construiește pacea? Ne-a amintit asta, în manieră esențială, profetul Isaia: „pacea va fi lucrul judecății” (32,17). Pacea e lucrare a dreptății, concept evanghelic ce sintetizează toată virtutea. Și aici: nu o dreptate declamată, teoretizată, planificată… ci dreptatea practicată, întrupată și trăită. Și Noul Testament ne învață că împlinirea deplină a dreptății înseamnă a-l iubi pe aproapele ca pe noi înșine (cf. Mat. 22,39; Rom. 13,89). Când noi urmăm această poruncă, cu harullui Dumnezeu, observăm cum se schimbă lucrurile! Pentru că ne schimbăm noi! Acea persoană, acel popor, pe care-l vedeam ca dușman, în realitatea are același chip ca și al meu, aceeași inimă ca și a mea, același suflet așa cum eu am. Avem același Tată în ceruri. Așadar dreptatea adevărată înseamnă a face acelei persoane, acelui popor, ceea ce aș vrea să-mi fie făcut mie, poporului meu (cf. Mat. 7,12).
Sfântul Apostol Pavel ne-a indicat semnele necesare pentru a face pace: „îmbrăcați-vă… cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă-răbdare! Îngăduiți-vă unii pe alți și iertând unii altora” (Col. 3,12-13).
Iată atitudinile pentru a fi „artizani” ai păcii în cotidian, acolo unde trăim fiecare. Însă să nu ne înșelăm că acest lucru depinde numai de noi! Am cădea într-un moralism iluzoriu sau într-un activism superficial. Pacea este dar al lui Dumnezeu, nu în sens magic, ci pentrucă El, cu Duhul Său, poate să imprime aceste atitudini în inimile noastre și în trupul nostru și să facă din noi adevărate instrumente ale păcii Sale. Și, mergând în profunzime, apostolul spune că pacea este dar al lui Dumnezeu pentru că este rod al împăcării Sale cu noi. Numai dacă omul se lasă împăcat cu Dumnezeu, poate deveni făcător de pace.
Astăzi, aici și acum, să-icerem împreună Domnului harul de a avea o inimă bună, harul răbdării, harul de a persevera și de a făptui pentru dreptate, de a fi milostivi, de a lucra pentru pace, de a semăna pacea și nu războiul, dezbinarea și neînțelegerea. Acesta este demersul care ne face fericiți.

Recomandările redacției