Amenzile aplicate de jandarmi în weekend-ul ce s-a încheiat sunt în valoare de peste 10.000 lei. La sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii arădeni au desfășurat acțiuni de prevenire și combatere a fenomenului infracțional și contravențional, în mai multe piețe din municipiul și județul Arad, unde au fost depistate 36 persoane care au încălcat prevederile legale privind normele de conviețuire socială și cele privind desfășurarea de  activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite.

Valoarea amenzilor contravenționale aplicate se ridică la suma de 10.650 lei și  au fost confiscate bunuri din categoria îmbrăcăminte, încălțăminte, cosmetice, chimicale și alte produse, în valoare de 10.000 de lei.

În misiunile de menținere a ordinii publice desfășurate independent prin patrule de jandarmi și în cooperare cu IPJ Arad în sistem integrat prin patrule mixte, au fost constatate trei infracțiuni.

Recomandările redacției