primar Paulis NicoaraPentru a dovedi totala trans­parență a actului de administrare a comunei Păuliș, primarul Petru Nicoară prezintă localnicilor un laborios „RAPORT privind starea economică, socială şi de mediu a comunei Păuliş pe anul 2013“ din  care vom reproduce în următoarele numere o parte din cele mai substanțiale realizări. Despre majoritatea dintre ele cu siguranță localnicii știu și le cunosc. Așadar, con­- tinuăm și în prezentul număr aceas­tă deosebită prezentare.
1) Lucrări de investiţii (continuare)
La Şcoala Gimnazială Păuliş s-au efectuat lucrări în baza unui act adi­ţional întocmit de proiectant, Inspec­toratul în Construcţii, dirigintele de şantier şi constructorul, datorită prăbuşirii tavanelor vechi care au fost construite cu foarte mulţi ani în urmă, materialul lemnos ajungând într-o stare necorespunzătoare, fiind necesară înlocuirea acestuia de pe şcoala veche. Reabilitarea şcolii gimnaziale Păuliş s-a finalizat la finele anului 2013 urmând ca în primul trimestru al anului 2014 să se achite diferenţa pe proiect după care să se facă recepţia finală a obiectivului de investiţii.
La Şcoala Gimnazială „Sabin Manuilă” Sâmbăteni s-au continuat lucrările de extindere a localului reu­- şindu-se a se finaliza planşeul din beton peste etaj şi şarpanta acestuia, acoperindu-se cu tablă Lindab.
Pentru restul lucrărilor la Şcoala Gimnazială „Sabin Manuilă” Sâmbăteni ne propunem să insistăm pe proiectul depus pe fonduri europene la Agenţia de Dezvoltare 5 Vest Timişoara pentru care s-au prelungit fondurile (sursele de finanţare) cu încă doi ani.
Un alt proiect pentru un obiectiv major în dezvoltarea infrastructurii comunei îl constituie Staţia de Epurare (de capacitate pentru 7.000 locuitori) în care se deversează apa menajeră din localităţile Cuvin, Ghioroc, Miniș, Păuliș, Sâm­băteni), lucrări în valoare de două milioane Euro, cu fonduri europene accesate de Consiliul Județean Arad pe „Master Plan judeţul Arad”, cofinanţarea noastră fiind de 1,8%.
Primar
Prof. Petru Nicoară

Recomandările redacției