Ciocnirea de podium dintre Pecica și liderul din Chișineu-Criș a strâns în jur de 200 de oameni, care aveau să asiste la un meci dârz, destul de închis din punct de vedere tactic. Prin urmare, ambele echipe au pus mare preț pe fazele fixe, din care s-au născut cele mai importante ocazii de gol. Însă, partida s-a  terminat cu scor alb și recordul de victorii al Crișului s-a oprit la 22.
Meciul a început cu o mare ocazie în dreptul gazdelor. Ponta a executat o lovitură liberă de pe stânga, Lung a respins cu dificultate până la Vasilca, acesta a reluat cu capul din 6 metri, dar Pavel a respins de pe linia porții. Crișul a replicat printr-un șut de la 33 de metri al lui Jude la o palmă peste transversala lui Brutyo, dar și o tentativă de reluare din 5 metri a lui Modan, strâns marcat, însă, de Șiclovan. În minutul 24, acesta din urmă, urcat la un corner a reluat dintr-o poziție dificilă cu capul pe lângă poartă.
Oaspeții au avut mai mult po­sesia balonului, dar Pecica, bine așezată în teren și determinată la fiecare duel fizic, nu le-au dat posibilitatea liderilor să ajungă în poziții de finalizare. Așa că a rămas doar varianta șuturilor de la distanță, iar Jichici l-a încercat în minutul 38, dar pe lângă butul din stânga lui Brutyo. Repriza s-a încheiat cu o fază fierbinte în careul oaspeților. Gabor l-a deschis pe Drîglă, acesta a pasat în careul de 6 metri, unde Pavel intervine în fața lui Puie, gazdele cerând henț la fundașul Crișului.
Liderul Ligii a 4-a a început ceva mai bine repriza secundă, iar Brutyo a avut serios de lucru la voleul lui Gîlcă de la marginea careului. Pe o contră, Puie și-a excelent o minge la 23 de metri, a tras în cros, dar balonul s-a dus de puțin pe lângă colțul din stânga lui Mucha. În minutul 65, gazdele și-au complicat viața și asta pentru că Isac, intrat pe teren de 2 minute, l-a faultat dur la mijlocul terenului pe Modan și a văzut cartonașul roșu. Cu un om în plus, Crișul a intensificat presiunea, a combinat mai mult în jumătatea adversă, iar în minutul 71 a ratat o dubă ocazie prin Modan, care, din 7 metri, a tras de fiecare dată în blocajul fundașilor adverși în condițiile în care portarul Brutyo era bătut.
Finalul a fost încins cu echilibrarea forțelor în teren după ce și Turcuș a fost eliminat pentru două cartonașe galbene. Crișul a slăbit presiunea, dar nici pecicanii nu au mai găsit forța să atace buturile lui Mucha. S-a încheiat 0-0 și Crișul a pierdut primele puncte din actuala stagiune și rămâne la 3 puncte în fața Lipovei, chiar înainte de meciul direct.
Formații:
Pecica: Brutyo – Ew. Wild, Șiclovan, Dolga, V. Fritea – A. Ponta, Vasilca, R. Fritea, Drîglă – Gabor (63 Isac), Puie
Crișul: Mucha – Teședan (67 Ciornei), Al. Pavel, Lung, Jude – Marinescu, Turcuș, Jichici (76 Asandului), Fl. Gîlcă – Modan, Al. Mihai.
Arbitri: Ionuț Nicoraș – Casian Bălă, Cristian Cășuț
Observartori AJF: Romulus Tănăsescu, Vasile Rad.

Recomandările redacției