Fraza  Poporul român s-a născut creştin este arhicunoscută şi des uzi­tată atât în mediul ecleziastic cât şi în ariile de activitate care au tangenţă cu spiritualiatea şi cultura poporului în sânul căruia ne-am născut, am crescut şi am primit o educaţie mai mult sau mai puţin creştină.
Este fapt ştiut şi imposibil de  contestat că, strămoşi noştri dacii au îmbrăţişat Învăţătura şi credinţa creştină de la apostolul Andrei cel care a propovăduit în Sciţia Minor adică Dobrogea zilelor noastre în veacul întâi al erei creştine. Cunoscute sunt şi personalităţile creştine şi membrii Bisericii Creştine care şi-au pus amprenta asupra întregii culturi a Bătrânului continent Europa. Este de ajuns să amintim aici că un învăţat al vremii, tocmai din Dobrogea, cunoscut sub numele de Sfântul  Dionisie cel Mic sau Exigul este autorul Calendarului utilizat de către întreaga creştinătate fiind şi cel care a calculat şi împărşit cele două ere ale umanităţii.
Tot în contact cu creştinismul din spaţiul geografic românesc unii membri ai popoarelor migratoare au venit la lumina Evanghelie lui Hristos, putând să îl amintim aici pe martirul din neamul goţilor cunoscut sub numele de Sfântul Sava Gotul martirizat în secolul al -IV-lea prin înecare în râul Buzău. Tot din al patrulea veac creştin avem nori de mărturii ale prezenţei episcopilor Teotim şi Betranion de la Tomis la Sinoadele ecumenice ale Creşinismului, ceea ce denotă că deja în secolul al IV –lea la începuturile etnogenezei poporului român aici exista deja o Biserică organizată instituţional, Biserică de sorginte Apostolică.
Care este de fapt demersul acestui recurs la Istoria Bisericii noastre? E simplu, acela de a arăta acelora care încearcă în zilele noastre denigrarea Bisericii noastre prin dezimformare, minciună şi ură că de fapt nu fac altceva decât să înjosească ima­ginea Maicii neamului românesc aşa după cum o numea Mihai Eminescu.
Nu trebuie să uităm că în anumite momente dramatice ale acestui neam Biserica a fost ultima redută în păstrarea unităţii, culturi şi limbii române. Poate că  pentru unii Ea este o instituţie anacronică care ar trebui să dispară însă pentru majoritatea populaţiei rămâne instituţia cu cea mai mare încredere. Să mai amintim aici faptele clerului şi credincioşilor din veacul XVI când în Ardeal se derula o campanie de prozelitism calvin în rândul celor toleraţi sau din veacul al XVIII-lea  când s-a încercat desfinţarea Ei prim acte fortuite de unire cu Roma.
Să amintim că primele şcoli au apărut în tinda mănăstririlor şi pri­mele scrieri în limba pe care o folo­sim astăzi sau realizat tot în tipar­- niţele Sfintei Biserici pe care unii o agresează şi denigrează astăzi. Este de datoria noastră a tuturor să o apărăm împotriva josnicelor atacuri pe care duşmanii ei le uneltesc. Şi pentru ce atâta ură împtriva unei Instituţii Divino-Umane care ne învaţă să trăim în armonie, care ne învaţă să redescoperim Frica de Dumnezeu şi ruşinea faţă de aproapele, care ne învaţă în fapt să fim Oameni? Noi cei care avem încredere în valorile ei să avem nadejdea împinirii promisiunii făcute de Întemeietorul ei care spunea apostolului Petru şi prin el tuturor generaţiilor care se vor succede până la sfârşitul veacurilor: „Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui“. Matei 16:18
Ciprian Tripa

Recomandările redacției