de Teofil Grădinaru

Din păcate, n-am mai ajuns la Referendum și regret că s-a întâmplat. Dar cred că reprezint unul dintre cazurile întâmplătoare, astfel încât balanța Referendumului nu s-ar fi schimbat. În schimb, sunt multe de spus despre acest Referendum, chiar foarte multe, începând cu ideea minimalizării scrutinului, singurul mod prin care populația se poate pronunța direct și nemijlocit, asupra unei chestiuni legislative, în urma votului putându-se produce efecte juridice.
Încep prin a-i aprecia pe cei care s-au prezentat la urne, pentru că au crezut într-o idee sau pentru că și-au exprimat spiritul civic. Deopotrivă îi înțeleg pe cei care n-au fost la urne. Nu sunt de acord, mai ales din perspectiva spiritului civic invocat, dar și pentru că o astfel de precizare în Constituție nu făcea rău la nimeni. La ora actuală, desigur. Dacă, în perspectivă, cum au unii temeri, lucrurile vor fi schimbate, atunci majoritatea din acea perspectivă să decidă. Precizez că nu sunt homofob, ci doar tolerant, așa cum ne învață sfintele scripturi ale modernismului. Revenind la cei care au boicotat Referendumul sunt convins că motivele acestora au fost diferite, n-a fost un boicot general bazat pe o idee unitară, ci pe diferite puncte de vedere.
Repet, păstrându-mi poziția de a fi vrut să particip (și regretul că n-am făcut-o, din motive obiective), am și eu câteva nedumiriri legate de acest Referendum. Definirea familiei a însemnat doar o procedură juridică? A însemnat un joc politic al Puterii, pentru distragerea atenției? A însemnat doar un exercițiu de manipulare? Un prilej de demitizare a Bisericii? O încercare de a arăta că orice vine din sfera societății civile nu va avea succes din moment ce nu are girul politicului? O percepție publică a inutilității unui astfel de demers, ca organizare și costuri? Sau câte puțin din fiecare? Cel mai probabil ultima variantă, care le include de fapt pe toate.
În primul rând, organizatorii, acea Coaliție pentru Familie, nu s-a văzut. De la forța arătată, odată cu capacitatea de a strânge 3.000.000 (adică trei milioane, în cifre și litere) de semnături, la această inerție în spațiul public pentru un proiect doar al acesteia, distanța e mare. Ceea ce aduce cu sine o imensă suspiciune. Cum un organism are capacitatea organizatorică și financiară de a strânge atâtea semnături doar prin forțe proprii, dar nu e în stare să sus­țină în spațiul public propriul demers, unul mult mai ieftin și mai simplu, mai ales prin voia noului idol al comunicării, pe numele său Facebook? Să fiu mai explicit, cine a fost în spatele acestei Asociații și care, ulterior, s-a tras pe fund-napoi (fără nici o conotație, decât pur literară)? Deci, un punct slab al acestui Referendum a fost tocmai slăbiciunea celor care l-au provocat.
Apoi, Biserica a primit cea mai mare lovitură, dintre toți actorii de pe această scenă a Referendumului. Dacă în sfântă zi de duminică, când acest popor creștin „curge” spre biserici, preoții (aș spune și pastorii) n-au avut atâta influență încât să-I ducă spre urne, atunci practic acele cifre din statistici, care arătau acum ceva vreme încrederea românilor în Biserică, acum nu mai există. Românii se dovedesc buni creștini, dar nu sunt habotnici. Aceștia cred în valorile creștine, inclusiv cele legate de familie, dar nu la modul limitat, absurd și medieval prin care s-a încercat impunerea schimbării Constituției. Biserica a fost o tară importantă care a dus la eșecul Referendumului.
Mă opresc aici, dar sunt tot atâtea explicații, suspiciuni și controverse legate de celelalte motive pentru care Referendumul a fost boicotat. Voi reveni deoarece presimt că ecourile acestui Referendum nu se vor stinge atât de curând.

Recomandările redacției