Reflexii şi reflecţii de Simion Todoca Anestezierea câinelui înainte de tăierea cozii?

0
200

Continuând seria dezvăluirilor privind greaua moştenire lăsată de guvernul PSD, Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunțat că ce a găsit la minister depășește cele mai pesimiste așteptări ale sale și că cifrele arată cum România a fost condusă, în ultimii ani, după două bugete, așa cum Al Capone folosea două registre, unul pentru Fisc și celălalt pentru el. Drept urmare, zice el, dacă nu se va interveni rapid, deficitul bugetar la sfârșitul anului va depăși 4% din PIB. În replică, fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a declarat că toate acuzele în rafală nu sunt decât pretexte pentru ca, după turul doi al prezidenţialelor să fie luate drastice măsuri de austeritate. Sunt chestiuni premergătoare a ceea ce se va întâmpla începând cu 25 noiembrie. Ei (Guvernul Orban – n.r.) , după turul doi, vor să anunțe adevăratele măsuri de austeritate. Iar acum încep așa, ușor, ușor să sperie populația”, a spus Marius Budăi.

Înclin să le dau amândurora dreptate, însă doar parţial. Mai întâi, este clar că guvernul PSD, în goană după electorat, a luat o sumedenie de măsuri populiste, a aruncat pe piaţă o droaie de pomeni electorale absolut nejustificate, pe care nici măcar beneficiarii lor nu le-au solicit vreodată. Din această cauză, investiţiile au fost mereu sacrificate, dezvoltarea economică având o rată infimă, crescând, în schimb, împrumuturile, la dobânzi tot mai mari. ş, îi cred pe liberali atunci când spun că situaţia este complicată, dar nu cred că este chiar dezastruoasă, lucru subliniat, de altfel, de către guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Deasemenea, îl cred pe Marius Budăi când afirmă că guvernul Orban umflă nejustificat gravitatea situaţiei, dar nu cred că o face pentru a justifica luarea unor măsuri groaznice de austeritate, pentru că nu cred că vom avea parte, acum, de aşa ceva şi, de fapt, liberalii nu exagerează grosolan pentru a avea motiv să treacă la măsuri urgențe de austeritate, ci pentru a se umfla, electoral, în pene, arătând că ei sunt grozavi şi găsesc soluţii pentru a repara ce au stricat PSD-iştii, aşa că ar fi bine ca la următoarele alegeri electorii să dea buzna la urne să-i voteze pe ei.

Este la mintea cocoşului că PNL, dacă ar recurge, acum, la tăieri de pensii şi salarii, s-ar sinucide din punct de vedere electoral. Dacă, totuşi, o va face, înseamnă că aşa a poruncit Iohannis, pentru a-i satisface pe mahării de la Berlin şi Bruxelles, chiar dacă aceasta ar însemna declanşarea unor ample mişcări de protest. Având deja asigurat al doilea mandat şi ştiind că un altul nu va mai exista, pur şi simplu îl va durea în cot de poporul român, iar eventualele revolte vor fi puse pe seama PSD-ului, care vrea să saboteze marşul spre viitorul luminos sub comanda sa. Cred, însă, că Iohannis nu va obliga PNL să se sacrifice acum, nu pentru că nu ar fi capabil să sacrifice pe oricine în interesul lui, ci pentru că şefii săi din PPE nu-şi vor permite să ducă la dezastru cel mai important reprezentant al lor în România. PPE, aflat în scădere, are nevoie ca de aer de o victorie la alegerile parlamentare de anul viitor, iar pentru aceasta va permite României lui Iohannis să se abată de la poruncile şi recomandările UE, inclusiv să depăşească ţinta de deficit. Iar dacă Florin Cîţu nu va face ce i se cere, nu va face prea mulţi purici pe scaunul de ministru de Finanţe.



LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.