Reflexii

În România vremurilor și zilelor noastre (urîte și blestemate vremuri, mizera­bile zile!), trăitorul de rînd, omul cinstit, muncitor și bun adică, e-n egală măsură sastisit pînă la lehamite și tulburat în toate gîndurile, adică năucit fără putință de vindecare – deși istoria-i plină de exemple contrare: cînd nimic nu mai era de înțeles, parul și pușca au devenit mijloace terapeutice.
De i-ai pune societății românești oglinda-n față și-ai obliga-o cu dreptul forței să se-admire, și sticla, și argintul și smoala s-ar topi de rușinea celor ce s-ar vedea răsfrînte-n ciobul argintat și smolit, fiindcă dinspre partea societății nu s-ar presupune vre-un sentiment de minimală jenă. Ce s-ar vedea? Păi s-ar vedea o cloacă imensă de lepădături – hoți și mincinoși, baletînd ci criminală grație pe grumajii amintitei mulțimi sastisite și năuce: profesor condamnat la ani grei de temniță cu executare pentru o șpagă de cîteva sute de euro (cinste ție, justiție română!), și cîteva condamnări cu suspendare, scremute și pronunțate-n sens de „vă cerem iertare doamnelor și domnilor, dar mai puțin de-atît nu s-a putut!” în cazurile a nenumărate tunuri, mite și mituiri de zeci și sute de milioane de euro, în cazurile în care s-au retrocedat hălci de sute de mii de hectare de păduri unor indivizi care n-au avut în viața lor nici măcar un puiet de frasin în țara asta, dezinfectanți în care virusurile, bacilii și bacteriile o duc ca-n paradisul lor și se-ngrașă precum conturile celor care-i fac pe dezinfectanți, ale celor care-i păzesc pe făcători de controlori, ale controlorilor care nu găsesc nimic la con­-troalele pe care nu le fac, ale procurorilor care n-au timp de pierdut cu mizilicurile astea „de miliarde” și-ale jude­că­to­rilor care judecă-ntotdeauna după documente-dar niciodată după apa chioară botezată „dezinfectant”.
S-ar mai vedea-n sticla spoită cu-argint și pudrată cu smoală spitale de mai mare jalea, bolnavi care se internează c-o boală singură și pleac-acasă cu-amîndouă, medici șpăgari pînă-n albul ochilor și medici care n-au după ce bea apă – motiv pentru care-și caută de sănătate pe alte paralele și meridiane, personal care nu se uită la tine dacă nu dai din urechi și personal numai bun de pus pe rană (partea asta de pus pe rană dispare progresiv dar accelerat), dijmuiri infernale ale investițiilor, casă de sănătate întru sănătatea Casei de Sănătate (că de bolnavi n-are nici chef, nici timp, nici bani)…
Pe partea de educație s-ar vedea un dezastru perfect: elevi și studenți care au toate drepturile posibile și nici măcar o obligație – nici măcar pe aceea de-a învăța, dascăli decăzuți la statutul de profesori și lăsați fără atributul suprem  – autoritatea, părinți care-și apără odras­lele contra învățăturii de parcă învățătura ar fi vaccinare prin înțepare cu sulița, miniștri care tot fac experimente și-nregistrează eșecurile succesive drept succese remarcabile, licențiați universitari care nu știu scrisul de mînă și cititul cursiv, doctori scoși pe bandă rulantă care-abia știu tabla adunării și pe cea a scăderii, că pe-ale-nmulțirii și-mpărțirii le-au ratat din motiv de chiul din cauză de club sau terasă…
Multe și mulți s-ar vedea-n ciobul acela: parlament și parlamentari, guvern și guvernanți, președinți… Și s-ar mai vedea două glume contra naturii, cică li­deri politici, bolborosind ceva inept relativ la forțele antisistem și la blocarea evoluării lor. Păi voi sînteți sistemul, ticăloșilor! Voi, cu sistemul vostru criminal, ați dus țara de rîpă – și vă e frică de schimbare, așa-i?
Distrugerea acestui sistem și schimbarea lui cu un altul, mult mai echitabil, este cel mai înalt act patriotic posibil al momentului și  extremă urgență, iar cei care vor înfăptui distrugerea și schimbarea salvatori ai patriei se vor numi și vor binemerita de la semeni și de la istorie!
Așa-i că vă-ncearcă groaza?
Așa-i că simțiți cum vi se-apropie funia de par zi de zi, ceas de ceas și-n proporție de masă?