Refugiul Gugu-Retezat, reabilitat de voluntari arădeni

0
18

Asociația Ecologică „Summit’’ din Arad, în colaborare cu partenerii tradiționali – Liceul Tehnologic Iuliu Moldovan și Liceul Teoretic Pâncota -, dar și cu alți voluntari, și-au unit forțele și în acest an pentru a merge în inima Parcului Național Retezat, Rezervație a Biosferei, pentru a duce la bun sfârsit un proiect menit să faciliteze accesul turiștilor într-o zonă foarte sălbatică.
Proiectul „Educație Ecologică și Voluntariat în Masivul Godeanu”, desfășurat între 5 mai și 30 septembrie 2017, se încheie în aceste zile. Obiectivul principal a fost atins, Refugiul Gugu din masivul Godeanu – Parcul National Retezat fiind reabilitat și pregătit să primească până la 16 turiști. S-au realizat lucrări de izolare termică, lăcuire, s-a montat o nouă instalație fotovoltaică, s-a realizat o podea din lespezi lipite cu adeziv special, s-a construit un horn din caramidă și o sobă economică. Lucrările au fost finanțate de Fundația pentru Parteneriat și Mol România.
Refugiul se află într-o zonă foarte sălbatică și greu accesibilă, materialele de construcție fiind aduse de această dată cu elicopterul, spre deosebire de anul construcției (2011), când totul a fost urcat de către voluntari. Teritoriul în care se poziționează adapostul este un nucleu de sălbaticie, motiv pentru care regulile sunt mai stricte, fiind necesar avizul APNR pentru a intra în acea zonă.
(D.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.