Regenerare urbană să fie. Dar să fim şi noi

0
40

Nu am înţeles niciodată de ce e internetul ăla mare plin de hateri. Oameni mici, fără viziune, invidioşi pe succesurile altora. Iar una dintre cele mai atacate personalităţi ale lumii moderne este nimeni altul decât primarul urbei noastre, domnul Gheorghe Falcă, fie numele lui veşnic lăudat!
Bă, nimic din ce face nu e bine! Chiar şi atunci când nu face, la fel, nu e bine! Sincer, nu aş vrea să fiu în locul lui. E plin facebook-ul de poze cu animale care străbat întinsele câmpii ale târgului nostru, clişee cu gunoaie care ba sunt ridicate, ba sunt abandonate de cei de la Retim şi alte cele necesare adunării de like-uri. Cât puteţi să fiţi de înguşti la minte, băi haterilor care esteţi voi hateri? În cele ce urmează, vă vom deschide orizonturile pentru a înţelege într-un final măreaţa viziune a măiastrului edil şi îngustimea minţii voastre, a celor care doar aruncaţi cu pietre.
Faptul că animalele au început să cutreiere Aradul ar trebui să ne îmbucure pe toţi. Este vorba de un proiect mai vechi, gândit încă de la început de mari minţi ale umanităţii, pus în practică la Arad. Se numeşte regenerare urbană. Cu ce să regenerezi urban oraşul ăsta? Că majoritatea arădenilor sunt ori plecaţi pe ştrand la Gyula, ori la muncă în Germania. Vreţi iar să umplem Aradul cu olteni şi moldoveni? Aşa că cel mai bine, a gândit gânditorul, este să îl populăm cu fiinţe vii, dar de origine controlată.
Avem vaci, porci şi mulţi câini pe străzile urbei. Da! Dar sunt de-ai noştri. Născuţi aici! Cu şobolanii mai avem nişte probleme. Că s-au adunat pe la Primărie cam toţi.

Cristian Ţiţca
Nu trageţi în articole. Acestea sunt pamflete şi nici măcar lor nu le place cât de reale sunt!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.