Anul 2014 se anunţă unul de referinţă şi schimbări pentru Aeroportul Arad. Dincolo de promisiuni, pentru aerogara arădeană se întrevăd măsuri concrete de eficientizare a activităţii şi investiţii care să poată permite asta.
În acest an, s-au făcut demersuri concretizate chiar prin contracte, pentru ca, Aeroportul Internaţional Arad să devină bază operațională pentru flota aeriană a unei companii de zboruri. Această realizare, ce promite un viitor bun pentru aerogara arădeană nu ar putea fi posibilă fără investiţii majore pe partea de infrastructură a aerogării. Şi asta pentru că, aeroportul nu corespunde cerinţelor impuse de reglementările de aviaţie civilă privind securitatea pasagerilor. De aceea, autorităţile au găsit soluţia transformării terminalului cargo în terminal de pasageri, investiţie care ar urma să fie realizată anul viitor. Peste toate acestea, în schemă mai intervine un posibil parteneriat public-privat, aflat deocamdată în fază de discuţii şi negocieri.
Acum câteva luni, negocierile cu operatorii aerieni pentru intensificarea zborurilor s-au concretizat cu încheierea unui contract, prin care, aerogara ar urma să găzduiască o întreagă flotă a unei companii aeriene. Autorităţile nu ne-au oferit prea multe detalii legat de mutarea operatorului însă, au început procedurile pentru proiectul de modernizare a aeroportului. Asta pentru că, operatorul aerian are nevoie de anumite condiţii operaţionale, de care aeroportul nu dispune şi fără de care, relansarea activităţii nu este posibilă.
Investiţiile încep anul viitor
Proiectul presupune transformarea terminalului cargo, în terminal de pasageri, întrucât terminalul actual este depăşit din punct de vedere al cerinţelor de securitate a pasagerilor. În septembrie, administraţia judeţeană a aprobat mai multe proiecte ce se referă la transfomarea terminalului cargo, în terminal de pasageri. A fost aprobată atunci şi contractarea unui credit furnizor de 2,48 milioane de lei pentru investiţie şi garantarea a 99,9 la sută din credit de către Consiliul Judeţean. Actualul terminal de pasageri ar urma să fie folosit doar pentru fluxul de sosiri, iar o parte de 700 de metri pătraţi a terminalului cargo, va rămâne disponibilă pentru mărfuri. După această investiţie, Aeroportul Arad ar putea opera un trafic de circa 200.000 de pasageri anual, desigur, dacă flota unui operator va fi relocată la Arad.
Mai nou se fac demersuri pentru încheierea unui parteneriat public – privat, ce vizează însă, tot transformarea Aeroportului Arad, în bază operaţională pentru un operator aerian. Aleşii judeţului supun, mâine, aprobarea un proiect privind mandatarea reprezentanţilor Consiliului Judeţean în Adunarea Generală a Acţionarilor Aeroportului Arad, pentru demararea negocierilor de către consiliul de administraţie al societăţii, în vederea realizării unei posibile forme de asociere cu compania care s-a arătat interesată. Potrivit CJA, parteneriatul vizează un proiect ce implică modernizarea şi dezvoltarea întregii activităţi a aeroportului. Înainte însă trebuie verificată oportunitatea şi legalitatea asocierii dintre companie şi aeroport.
Actualitate 18
Consumul de energie poate fi redus cu o treime prin măsuri de eficientizare
citește mai mult »