Remiză umedă: FCM Baia Mare – Șoimii Pâncota 0-0

0
34

Divizionara secundă din Podgoria arădeană a bifat cel de-al treilea rezultat pozitiv consecutiv chiar în „fieful” formației ce a condus etape bune în clasamentul seriei de Vest a ligii secunde și care în tur câștigase la Pâncota cu 4-1. Însă, FC Baia Mare se află în vizibilă pierdere de turație, iar sâmbătă în „Dealul Florilor” a fost încurcată și de starea execrabilă a gazonului. Preocuparea de bază  a fotbaliștilor era legată de menținerea echilibrului pe un teren transformat în eleșteu de ploaia care n-a contenit de două zile și două nopți în Maramureș. Sigur, pe aceleași condiții au jucat și elevii lui Ionuț Popa, cu mențiunea că ei oricum ar fi semnat pentru o remiză înainte de primul fluier.
Practic, puținii spectatori care
s-au încăpățânat să vină la stadion nu au prea avut ce vedea, spectacolul fotbalistic fiind într-o cruntă suferință. Mai animat a fost poate momentul dinaintea începerii partidei, atunci când jucătorii celor două formații au intrat pe gazon cu un banner inscripționat Respect Reșița!, în semn de solidaritate cu sportivii reșițeni, care nu sunt plătiți de câteva luni.
Jocul s-a desfășurat în special la mijlocul terenului, cu foarte multe erori de transmitere a balonului din partea ambelor tabere. Cât despre ocazii de poartă, le-am numărat pe degetele unei singure mâini. După exact un sfert de oră, Danci era
să-și dea autogol la centrarea lui Pop, mingea respinsă de mijlocașul „șoimilor” mergând în bară. Dragalina a replicat cu un șut de la 20 de metri pe lângă poartă, pentru ca Ousmane să fie încurcat de starea deplorabilă a gazonului în condițiile în care scăpase la un moment dat singur spre poarta adversă.
În partea a doua, gazdele au forțat mai mult, dar singurele oportunități mai răsărite au venit spre final. În același minut (73), Lupu a trecut pe lângă gol. Mai întâi fundașul stânga al moroșenilor a fost la un pas de intercepţie în faţa porţii, iar apoi şutul său a fost respins de pe linie. Pâncotanii s-au mai văzut în atac doar prin încercarea de finalizare a lui Leucuța, dar fără sorți de izbândă.
Formații:
FCM Baia Mare: Ormenișan – Străuț, Hodor, Oltean, Lupu – Ignea, Pop – Sîrbu, Pacurar (70 Leonte), Balaure – Deac (63 Codin)
Șoimii Pîncota: Irimia – Dan, Pascariu, Dubeștean, Siminic – Pavel, Danci (79 Fuchs) – Leucuța, Dragalina, Farcaș (90+1 Pirtea) – Ousmane (81 Oprea)
Arbitri: Florin Mazilu (Satu Mare) – Petrică Cîmpeanu (Cluj-Napoca), Răzvan Constantin Nistoran (Reșița)
Cartonase galbene: Lupu (64), Ignea (90+2) / Ousmane (74), Dubeștean (88), Irimia (90)
Observatori FRF: Zoltan Tamaș (Odorheiu Secuiesc), Cristian Petropulos (Alba Iulia)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.