Cu două zile înainte de sosirea la Arad a ministrului sporturilor, în scopul inaugurării bazinului de polo, toată conducerea PNL Arad a fost prezentă la conferinţa de presă a primarului Gheorghe Falcă, preşedintele partidului, desfăşurată chiar în locaţia cu pricina. Falcă a prezentat un scurt istoric al realizării investiţiei, care a costat 23 de milioane lei, din care Primăria a contribuit cu 8 milioane. Totodată, a lansat un atac la adresa guvernului, din cauza căruia arădenii nu pot încă să se bucure de acces la bazin, a cărui recepţie a fost făcută în decembrie 2018, pentru a se grăbi transferul. Din păcate, spune Falcă, guvernul a ţinut morţiş să facă ministrul sportului inaugurarea, în scop clar electoral, astfel că a refuzat să semneze protocolul. Chiar şi după ce se semnează, va mai trece timp până când va fi activitate acolo, pentru că urmează să se întocmească regulamentul de funcţionare, să se angajeze personal etc. Primarul nu a scăpat ocazia de a critica PSD care, din interese politice, a blocat ani la rând investiţii importante, cum ar fi cele două pasaje de la Arad. Una peste alta, revenind la bazin, Falcă şi-a exprimat speranţa că nu ne vom face de râs, cum au făcut cei de la Focşani: s-a inaugurat cu mare tam-tam politic bazinul de polo, a fost chiar şi un meci în noul bazin, vizionat de către Dragnea şi mai mulţi miniştri, iar după ce aceştia au plecat s-a pus lacătul pe intrare, iar bazinul nu funcţionează nici astăzi. Aşteptăm ziua de joi, când ministrul sportului va susţine o conferinţă de presă, tot la bazin.

Foto bazin: Noul bazin de polo va fi deschis după derularea tuturor procedurilor

Recomandările redacției