Reprezentanții Prefecturii Arad anunță că efectivele structurilor MAI vor fi mobilizate pentru luarea de măsuri împotriva inundațiilor. Pentru mai multe cursuri de râuri au fost emise atenționări meteo de Cod Galben și Cod
Astfel, la nivel de țară, peste 3.000 de pompieri se află în teren cu aproximativ 2.000 de mijloace tehnice care intervin în sprijinul comunităților afectate de scurgerile masive de pe versanţi, torenţi,  pâraie şi de creşterile rapide de debite cu depăşiri ale cotelor de pericol. Nivelul de alertă a fost ridicat, iar personalul Ministerului Afacerilor Interne se poate suplimenta în funcție de situația din zonele afectate. De asemenea, polițiștii și jandarmii sunt pregătiți să acorde sprijin comunităților vizate de codul roșu.
M.A.I. a solicitat prefecților să se asigure că există permanență la primăriile din localitățile vizate de fenomenele hidrologice severe, să informeze permanent populația asupra riscurilor, iar dacă situația o impune să evacueze preventiv persoanele aflate în zonele afectate.
Imediat după emiterea avertizărilor de cod roșu, efectivele de pompieri din cele două județe au fost trimise în zonă pentru a monitoriza evoluția cursurilor de apă și pericolul pentru populație, astfel încât să fie luate măsuri de intervenție și prevenire în timp util.
La nivelul Centrului Național de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne se monitorizează permanent situația din teren și se acordă sprijin pentru alocarea de resurse și mijloace tehnice, inclusiv din județele limitrofe.
Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit, în mai multe județe din țară, în sprijinul comunităților, dar și a autorităților locale.

Recomandările redacției