Conducerea Tribunalului Arad a prezentat astăzi, proiectele în care a fost implicată instituția, detaliind atât proiectul de educație juridică derulat în școli, cât și implicarea societății civile în amenajarea camerei de audiere a minorilor.

În anul 2017, a fost încheiat un protocol între Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având că obiectiv principal promovarea educaţiei juridice în unităţile de învăţământ.

Din cadrul Tribunalului Arad şi judecătoriilor arondate au luat parte la activităţile de educaţie juridică derulate următorii judecători: Daniela Muntean şi Horea Oprean, din cadrul Tribunalului Arad; Mariana Nicoleta Luciu, Horia Şurtea, Călin Mihalaş şi Cristian Firca din cadrul Judecătoriei Arad şi Sînziana Cighir din cadrul Judecătoriei Lipova.

Am reușit să realizez un proiect intitulat «Dreptul ca știință interdisciplinară» – interdisciplinară pentru că dreptul izvorăște din toate ariile vieții. Pentru că eu, personal și din experiență cred că corelarea unor noțiuni din diverse materii școlare ajută în mod real adolescentul să înțeleagă mai bine fenonemul juridic”, a explicat Daniela Muntean, judecător în cadrul Tribunalului Arad.            

Conducerea Tribunalului Arad face un apel către directorii de școli interesați într-o astfel de colaborare, pentru a pune în aplicare și în școlile conduse de aceștia cursurile de educație juridică, întrucât judecătorii din municipiul și județul Arad și-au manifestat disponibilitatea pentru a ține astfel de cursuri.

Recomandările redacției