Restartarea societăţii

Se pare că societatea românească nu şi-a produs încă anticorpii necesari pentru consolidarea unui stat de drept în adevăratul sens al cuvântului. În loc să fim imuni la vânturile geo-politice sau la frigurile integrării euro-atlantice – cum au reuşit cehii, croaţii sau polonezii – pe noi ne răpune orice tuse şi orice strănut. Iată, de exemplu, cazul cu predarea Religiei în şcoală. A fost suficient ca un dăscălaş de filozofie din fundul Buzăului să sesizeze Curtea Constituţională, iar un deputat rebel ca domnul Cernea să-i ţină isonul, pentru ca toată românimea să se umple de treabă şi să se streseze pentru obţinerea unui milion şi jumătate de semnături, acum, la mijlocul anului şcolar. La fel s-a întâmplat şi în cazul Elenei Udrea, când şapte televiziuni de ştiri dădeau, trei săptămâni la rând şi douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, imagini cu poarta DNA-ului, cu subsolul Înaltei Curţi sau cu „dubele” Poliţiei Române, de ajunseseră până şi copiii de grădiniţă să se ameninţe, unul pe altul, cu degetul la nara dreaptă. Despre Putin, care şi-a eliminat adversarii politici şi aproape că a ajuns să treacă Prutul, nimeni nu spune nimic. Dimpotrivă, golul de ştiri este umplut cu fel de fel de obscenităţi „mondene”, culese de la marginea ruşinoasă a Ferentarilor. În urmă cu o sută şi mai bine de ani, bârfele mondene vizau viaţa destrăbălată a lui Carol al II-lea, iubirea lui George Enescu, farmecul lui Ioan Luca Caragiale sau bogăţia lui Lahovary. Astăzi, „mondenitatea” este purtată de Prigoană şi Bahmuţeanca, de Guţă, Vali-Vijelie, sau de-a dreptul de „cruduţele” şi „bălăioarele” surprinse de către organele în drept că fac sex pe bani. Fireşte, cu aşa „lume mondenă” pestriţă şi tuciurie, transmisă non-stop pe ecranele televizoarelor, nici societatea nu poate să fie mai bună. Avem nevoie de o restartare grabnică şi din temelii a întregului sistem, începând cu clasa politică, cu presa şi cu societatea civilă şi terminând cu fiecare dintre noi. Valorile trebuie să fie puse la locul lor şi respectate ca atare. Nu se mai poate ca indivizi dubioşi, cu o cultură îndoielnică, dar cu un tupeu maxim, să se mai strecoare în politică şi fure cu nesimţire din avutul tuturor. Dacă nu înţelegem că ceasul al doisprezecelea a şi trecut, atunci riscăm să cădem iarăşi la marginea lumii civilizate, unde corupţia, hoţia şi moravurile uşoare sunt cele care fac legea în viaţa de zi cu zi. Există şi semne bune: DNA-ul lucrează non-stop, legile electorale sunt în schimbare, iar diaspora se trezeşte şi reacţionează la orice terfelire a imaginii ţării. Mai rămâne să ne trezim şi noi, cei din spaţiul carpato-danubiano-pontic, căutând să reacţionăm la orice deviere de la normele statului de drept. Probabil că aşa ne este scris în stele, să ne reformăm statul nostru mioritic sub oblăduirea unor conducători germani. Cu atât mai mult, cu cât pe ultimul l-am ales noi înşine, prin voinţă populară.