Restituiri literare – un volum care va face istorie

Vreme de ani de zile, colțul acestei pagini de lectură a găzduit un spațiu generos, dedicat unor nume importante din viața cultural literar-plastică din Arad și îngrijit de prof. dr. Anton Ilica. De data aceasta, am inversat rolurile, spre a invoca per­sonalitatea acestuia prin prisma ultimei scrieri, cu un profund caracter literar și nu didactic -pedagogic. Recentul volum editat Tiparnița, 2018, coperta I semnată de Adrian Ioanăș, directorul editurii, de fapt o semnătură de autor, alta decât cea cu care ne-am obișnuit, cuprinde aproape cinci sute de pagini și se întinde pe patru părți.
O cuprinzătoare explicație ne introduce în intențiile autorului, acelea de a păstra în volum doar ceea ce a scris despre texte literare ori cu nuanțe beletristice, inclusiv prefețe, recenzii, opinii sub forma restituirilor, renunțând astfel la studiile și articolele cu conținut pedagogic.
Restituirile din volum sunt texte scrise în perioada 1978-2018, articole, texte ocazionale, culegere de studii, apărute în reviste de specialitate, presă, unele rămase în manuscris. Aceste elaborări au fost selec­- tate pe domeniul literatură și artele plastice, completând volumele de autor(18). De fapt, coperta IV cuprinde o selecție din acestea și foto autor. Ne îndreptăm atenția asupra dactilografiei și tehnoredactării, efectuate de înv. Delia Ilica, la care se adaugă cuvintele autorului pentru familia sa, Delia, soția, Daciana, fiica și soțul Laurențiu, dar și nepotul Andrei, prezenți, în fapt, la evenimentul lansării cărții.
Conținuturi
Până în capitolul IV, cu subdiviziunea Omagii, Opinii și Impresii parcurgem Fragmente la o Istorie a Lite­ra- turii române, în aproape două sute patruzeci de pagini. Aflăm dintr-o comprehensivă Introducere că Fragment la o Istorie a Literaturii române (pag.13-14) a rămas în manuscris de prin 1997, dar a fost conceput pentru susținerea Programei de Limba și Literatura română -liceu, elaborată alături cu alți 15 profesori din țară. Astfel, autorul localizează începuturile literaturii române la 1820, până atunci Frumosul exprimându-se într-o Cultură minoră, de tip rural-folclorică, sintagmă blagiană și conturând ținuturi ale Țării Bârsei, Ardealului, Bucovina, Maramureș, Banat sau Zărand.
Epoca Marilor Clasici (1866-1886) ca temelie a marii literaturi nu ocolește, în viziunea autorului, treptele eminesciene, maioresciene, slaviciene, macedonskiene, crengis­- mele, caragialismele sau revistele literare ale epocii în care o adevărată pleiadă de scriitori și curente au traversat câmpul desțelenit al literaturii culte ondulând îndelurite iviri și generații literare.
Etapizând, fără a se înregimenta după un model anume (de exemplu Istoria Literaturii române-G.Călinescu, 1963), autorul ne propune în următoarele capitole (cap.I-II-III-IV) o Evoluție a limbii, cu elemente folclorice și medievale, eseuri și viziuni de Literatură premodernă, V.Alecsandri sau alte împliniri pre-junimiste, apoi Junimiștii, Marii Clasici dimpreună cu G. Coșbuc, O.Goga sau B.Șt.Delavrancea.
„Reia-mi al nemuririi nimb/Și focul din privire/Și pentru toate dă-mi în schimb/O oră de iubire (pag.60), ține de genialitate”, spune autorul… În fiecare mijloc de ianuarie…” (pag.97-98).
Și Lecțiile, adevărate Orații continuă!
„Slavici, este a patra roată la căruța literaturii române, Roata de la Carul mare”
„Macedonski, ultimul pașoptist, Coșbuc, prin timbrul inimibil al ritmurilor, educă și tonifiază (pag.162), O.Goga- Lirism înfrânt de politic, dar pliat în cute de o muzicalitate aparte, B.Șt.Delavrancea, cu proza și teatrul specifice epocii, dar cu o referire dem­nă pentru placheta de versuri Poiana lungă”(cu totul igno­rabilă n.a. pag.177).
Omagii , opinii și impresii, Lucian Blaga, Șt. Aug. Doinaș, N. Stănescu, E. Cioran,M. Eliade, M. Micu, Iuliana Petrian (pag.181-239).
„În cazul lui Blaga, ar trebui ca arădenii să-l venereze mai des, chiar dacă dintr-un motiv subiectiv. Aici a debutat (la Tribuna-1910) cu poezie și apoi la Românul(1914), cu eseu filosofic”.(pag.181) „Trecerile marelui poet și filosof prin Arad devin interesante nu atât pentru a reface biografia intelectuală și a completa lista bibliografică a colaborărilor sale, ci pentru a evidenția aspectul oarecum aparte al acestora” (pag. 185). „Setos îți beau mireasma și-ți cuprind obrajii/cu palmele-amândouă, cum cuprinzi/în suflet o minune” (Dorul, Poemele Luminii, Cor­neliei, pag.194).
„Și, să nu uităm Floarea de viță și floarea de alun” (pag.203-205), superbe Înfloriri, rostiri…. „Neglorioasă e această floare/Făcută din stamine și pistile/Fără de nici o urmă de petale”… Cu soarele adormind adânc pe vie, autorul, un blagian convins și un împătimit al Nebănuitelor metafore se dedică… nerisipit, ca un florar, lecturării și disipirii altor flori crescute în grădina poetică a lui Lucian Blaga, bunăoară alunul, brândușa cea de toamnă, ecumenica simplisimei flori, păpădia, macul lanurilor de secară, crinii ce străbat amurguri, floarea mărului imitând gesturi ascunse de erotismul împerecherii, și peste toate aceste suave, înmănunchiate înmărunțite flori, se vede Luna, cât o floare dezvăluită, despletindu-și galbene plete peste un mărunt dor” (pag.205).
Vom trece de Zariștea lui Blaga, la Prinții și Artele poetice ale lui Șt.Aug. Doinaș, să zicem „Și-am zis pară de un măr”. nichitstănescian, apoi surprindem Îndreptar pătimaș din Emil Cioran și La Țigănci eledian înspre un Orfan al furtunii, Mircea Micu sau oferta de aplauze pentru Iuliana Petrian (pag.226-242).
Desigur, nu putem evita plăsmuirile și considerațiile antonian-iliciene până la acest parcurs literar, cam jumătate de carte, cât nici neaccentuînd Menirea și Profesia acestuia, Dedicația și Vocația de scriitor contemporan … „Cu fluturii/Cu Dumnezeu”… Dar… ne limităm la „Mi se face somn de frumusețe /Și moarte de sublime” (pag.232) căci, nu-i așa, autorul tot prin vers blagian întreabă „De ce m-ai trimis în lumină, Mamă/ De ce m-ai trimis?” (pag.198)… cum „noi ardem ah, cu cruzime-n văpăi? mistuindu-ne unul pe altul” (pag.201).
Și da! se mistuie autorul, mistuind mistuirea noastră, a Personajelor cărții sale, începând cu Partea a II-a, pe o desfășurare de peste două sute cincizeci de pagini. Și asta, nu! nu că i-ar fi cerut cineva (deși purtăm povara unei complicități frumoase), nu că am fi des­prinși din cioporul actual al scrisului, ci pentru a ne dezlipi de o rutină a necunoscutului din noi.
Mica din Marea Literatură ne aparține!
În prefața din Compendiu, Istoria Literaturii române, 1945, G.Călinescu spunea „Am vizionat materia organic și critic … și am voit să le dau acestora un sistem de impresii, iar nu un sec răboj”, iar acum în Restituiri literare, Anton Ilica, nu știm de ce, parcă s-ar apropia de Călinescu pentru noblețea și altruist-encomiasticul gest recuperatoriu și nu numai (mai ales pentru noi, care, după Al. Stamatiad ne-am cutezat a ne denumi simplu Salon).
De la Medalioane culturale până la Voci feminine la Salon sunt pași, grei, foarte grei.
Suntem convinși că Mărturisitorul, ca o Voce din Cetatea literară rămâne o pildă de rostire cu prea multă îngăduire, subpământată în casca mor­fo-sintactică a versului sau prozei ne­- taxate prin te miri ce taxonomii sau redimensionări. Aceste texte i-au fost nimerit pretexte și i-au fost oferit un nimb din jurul lecturării compozițiilor.
Privind prin prisma didacticii literaturii suntem personaje mute primenite din vocea monologului polifonic l fiecăruia dintre noi. Suntem, de la ritmicitatea de scriere neumpluți de elogii, dar prinși în elegii ca într-o acoladă amicală, de încurajare și/sau puncte de plecare. Suntem cuprinși prin emiteri de judecăți de valoare cu mult aplomb și discernământ, deși autorul se ferește a-și acorda atributul unui critic literar. Am fost foarte atenți să descoperim cum autorul, cu bună credință, alătură ie­rarhiilor literar-arădene un amplu spațiu mutând tendința creionului de la opinii personale și la persoană, rezervându-și plăcerea scrisului în spiritul unei libertăți proclamate.
Observațiile autorului nu țin cont de canoanele criticii, ci de observații de natură estetic-morală, punctând relația dintre unii autori cu un text propriu, dar se detașează de unele practici -dogme, intuind, ca dintr-o domoală privire, adevăruri și coincidențe în câmpul literar desprins din material brut și metaforic șlefuit mai mult sau mai puțin. De aceea, aceste Învățături trebuie contemplativ privite ca pe niște recomandări ținând cont de una, măcar din calitățile sale, aceea de desăvârșit pedagog și care ne privește dincolo de text. Cu ex­cepția unor consacrați, personajele-scriitori, debutanți sau practicanți, suntem tratați asemeni unor comeseni care tot repetăm, tot reptăm un Ospăț literar -euforic și tot noi, înțelegem că avem nevoie de Mode­le-Restituiri, că avem nevoie să plas­- ticizăm limbajul textelor-pretexte, fie că suntem scriitori de poeme, de proză, de eseuri sau limbaje de lite­ratură dialectală, istorie sau cerce­tare ș.a căci, între atâtea cuvinte se regăsește un spirit al fiecăruia, de­sigur, de netăgăduit.
Textul cu pretext este, credem, aureola preocupărilor autorului, Anton Ilica, iar scriind și despre noi, călinescian, ne intersectează orizonturi cu intelectuala sa inteligență și cu indulgența ce o regăsește în versificările sau prozaicele noastre demersuri. Aș prefera, aici, din colțul ochiului, să aștern gratitudini, și să rămân, dincolo de aparențe, acel suflu care trăiește prin și pentru alții sau unii, să fiu omul în oglinda sufletelor și să mă așez la fundul unui mare sac al literaturii de la noi!
Da! sunt pelerin printre gratii de cuvinte și culori de familie dar am preferat să scriu necondiționat despre călătorii din viața mea, de ori­-unde, călăuzită de o livrescă dorință de căpătâi, de a căpătui inspirații devenite leac de tămăduire și terapii ocupaționale. Da! Sunt călătorul către care Autorul a făcut mai multe stații, printre setoase metafore sau mustoase culori, dar aș vrea să nu uit că mentorii nu mor, ci între noi se scobor și în acest volum, recunosc cel puțin doi mentori a căror cortină mă supune la întrebări de genul „Cine mai citește azi, poezie, Cine și ce mai scrie și de ce”. Nu doresc a fi o libelulă caduc-comică din patria de cuvinte personală și nu doresc a mă situa decât acolo unde știu cât să mă întind, la egalități nespeculative de ecuații iar din eminența conjugărilor verbului „a fi” să mă situez la timpul care mi s-ar potrivi. Îmi place să știu că trebuie să rostesc mulțumesc și că, trăind confesiv și pendulând narativ-epistolar m-am adăpat din prefețele autorului și am învățat toate Lecțiile acelora care au rostit, cu diferite prilejuri, considerente, drept pentru care și aici și acum din pensula curcubeică a picturilor și plasma trăirilor noastre, privesc cu recunoștință dar și cu mulțumirea că mi-am îndreptat de multe ori oglinda spre alte fețe de aproape!
Restituiri acerbe
Volumul Restituiri literare, Tiparnița 2018, însumează restituiri acerbe despre texte-pretexte adunate în căușul minții și răsfirate, ca un tango, pe portativ de condei, pe file de carte.
Cu îndemnuri de îndemne de îndreptare și de ascultare! Cu toții, mi-ar plăcea să fim copacii din drum, cu mâini pregătite și degete care să asude la cuprinderea cărții, să fim pomi crescuți și cultivați acolo, de la Răsărit pân la Apus! În marea carte!Și, din personaje să ne desprindem, inedit, cu alte mărturisiri. Căci scrie mai departe autorul -mărturisitor despre poeți, artiști plastici, profesori pagini de o tulburătoare acuratețe declamativ-prozodică.
Referate doctorale, Restituiri publicistice-literare, Alte recenzii încheie, sfârșind și săvârșind frumos un traseu literar de la frontiera prieteniei până la butoniera exprimării.
Reîntoarcerea la prima iubire
În concluzie, Restituiri literare este un volum care va face istorie cu siguranță! Mai ales că în scris ca și în viață, reîntoarcerea la prima iubire, înseamnă nu un pas înapoi, ci unul înainte! Suntem convinși că nu este ultima lecție de filologie și istorie literară, ci un curs stimulatoriu de învățare cu și fără pedagog!Un reper în literaturi prin etape diferite, depinde de noi cum și cât știm să cântărim și să ne cântărim și să nu ne opintim.
Din fiecare medalion sau pagină dedicată avem a învăța, avem a ne contempla și avem a medita la modele. Umane! Fie-ne angajament! Și dacă multă vreme autorul a fost considerat pedagog-formator pe li­nie personală, vă învit să îi acordăm și titlul Formator-Filolog!
Cum se putea altfel decât să nu-și fi oferit, recuperator, aceste restituiri, tocmai după 30 de ani, fie edite, fie inedite? Scriind sau citind prin ochiul unui martor despre alți martori, fără însă a închide, în chingi, din contră, va deschide, iar din vidul nostru, se umple ochiul, cu alte dimensiuni. Căutări și exprimări prea puțin spectroscopice și mult mai mult re­dimensionate, Restituiri Literare, ne place să credem, vor rămâne nobile poveri pe care, să le purtăm cu aceleași sentimente de noblețe.
Cum se putea altfel ca un dascăl Pedagog să nu se întoarcă la prima dragoste, filologia lecturii, prin plăcerea scrierii despre alții, nu știm cât de cuprinzătoare sunt alte scrieri, gen Note de Lectură sau Impresii despre scrierile literare ale prof. dr. Anton Ilica dar știm că va deține curând, la Zilele Uzdinului, prin Societatea Literar- Artistică Tibiscus Premiul Literar Gheorghe Bulic, tocmai în Serbia, fiind ca profesor român, membru al Academiei Sârbe pentru Educație, rod al unor însemnate cooperări, vre­me de peste 25 de ani cu Academia Pedagogică din Vârșeț.
Cum am putea să încheiem aceste rânduri, despre Prietenii Literare de fond dacă nu am invoca un citat din Aristotel „Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stă­pâ­nește toate bunurile lumii”. Iar dacă, luând în seamă exemple de Prietenii literare (exceptând mo­dele din Literatura universală) și am adapta acest material întocmai, cu siguranță n-am fi putut fi, nici filologi, ori cercetători, lingviști, umaniști ș.a. fără exemplu, ca atare prieteniile Mihai Eminescu-Creangă, Mihail Sadoveanu-G.Topârceanu, V. Alecsandri-Frederic Mistral, Cezar Ivănescu- Marin Preda, I.L.Caragiale- Eminescu, I.Slavici-G.Coșbuc-I.L.Cara­- giale ș.a. și astfel, ne prinde și ne șade bine haina nouă sau veche a Prieteniei noastre Literare cu autorul, domnul prof. dr. Anton Ilica.
Florica R.Cândea