Revelaţii (III) (continuare)

0
140

„… La finca de papá?”
Moşierul filarmonic are toate atributele feudalului abrutizat, dar cu drept de viaţă şi de moarte asupra pălmaşilor de pe bumbăcăria clasico-muzicală, deci se comportă după atributele-n cauză. Odată-i dă afară pe iobagi de pe moşie chiar dacă legea nu-i dă dreptul (iar asta-l păgubeşte pe moşierul superior, care moşier mai mare îl trage pe-ăl mai mic în cremenal, cîştigă daravera şi-şi recuperează cu ţîrîita ce-a plătit din buzunarul meu cu toptanu’ – da’ nu-i dezlipeşte contractul de moşier nici dacă-i picuri în urechi sunete de corn hîrbuit ori de fagot dogit scrîşnite-ntr-o betonieră arhitecturală). Altădată nu-i mai lasă pe mujicii daţi afară să intre pe moşia lui nici dacă un clăcaş oarecare e lider sindical şi vine cu jăndarii la poarta moşiei. Cu piepţii umflaţi de autoritate moşierească, exilează automatul de cafea în beci ca să nu se mai drogheze ţambalagiii în optul productiv. Chemat să deie samă de ce-a făcut şi de ce-a dres, le explică el ispravnicilor-evaluatori, cu băţoşenie de apropritar de moşie, cam cum ar trebui să-l evalueze. Ofuscat că nu l-au evaluat Orpheu cu lira-n braţe şi Apollon cu cetera la sîn, groful capitalisto-simfonico-văcean le contestă competenţa celor care-l evaluează pe el – cu toate că el însuşi a convocat o comiţie disciplinară după cum i-a trăsnit lui şi-alcătuită după voinţa-i de neînfrînt. Măcinat de dorinţa de-a impresiona şi de-a fi Everest capitalisto-muzical (dorinţă specifică oricărui muşuroi feudalo-doctoral), debitează inepţii cu duiumul, de parcă Nero declamînd stihuri inspirate de arderea Romei pe care-o împărăţea şi căreia i-a pus foc la temelii ar fi renăscut azi, ca zapciu năuc, pe podelele filarmonicii medievalo-văcene. Cu plecări vădite spre muzici pocnite din şfichi de cnut managerial, îşi priveşte clăcaşii cu dispreţ de suveran născut cu fincă filarmonică-n braţe şi cu plaivaz directorial între deşte. Suficient sieşi, n-are habar şi nu-l interesează cine-au fost mai vechii menestreli din moşia peste care s-a făcut stăpîn, aşa că mai ieri, când s-a-ngropat unul dintre vechii nimurici filarmonici, satrapul managerial n-a trimis nici măcar o vorbă bună care să se spună la căpătâiul celui trecut la odihnă veşnică; dreptu-i că nici nu-i scrie-n fişa postului că să-l intereseze foştii cîntăreţi, da-i scris în fişa omeniei, dacă mai are vreun dram de omenie, iar eu am văzut la viaţa-mi multă şi feudali buni de pus pe rană, nu doar moşieri buni de-aruncat cui zicea Coşbuc.
Actualul moşier văcean de pe tarlaua Filarmonicii este reeditarea-n prezent a vechilor hapsîni din Evul Feudal, din Evul Sclavagist şi din Evul Capitalist, rămaşi lipiţi cu scuipaţi pe scheletul istoriei. Hapsîni au fost dintotdeauna şi vor fi pînă la curmarea veacurilor, e-adevărat, dar şi Bobîlne-au fost din cînd în cînd, şi-o mie nouă sute şapte-a fost, şi s-a mai întîmplat şi cîte-un Domnul Tudor care să spuie că „… iară poporul este norodul, nu tagma doctorilor-menori şi-a arhitecţilor-mayori, şi şerpelui, cînd iese-n scenă, îi dai cu basu-n cap, îl altoieşti cu trîmbiţa la mir şi-l huidui de să-i zboare fulgii, ca să-i piară pohta de-a moşieri pe tarlaua care nu-i a menorului şi n-a fost a mayorului, da-i blazon de rasă lipit pe «siviul» unui moşier de duzină…”.
Câteodată mi se revelează aşa…, din senin, că boierul superior îl ia de urechi pe fincaşul menor şi-l dă pe uşă-afară în aplauzele publicului plătitor de taxe şi impozite care-asistă la spectacolul grotesc oricum mult prea lung şi mult prea dezgustător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.