Rezultate mai slabe la Bacalaureat faţă de anul trecut

0
195

Rezultatele examenului de Bacalaureat 2018 au fost afişate pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Cei nemulțumiți de rezultate, au putut depune contestații în cursul zilei de ier, iar rezultatele finale ale examenului de BAC vor fi afişate pe 9 iulie, după soluţio­narea contestaţiilor.
În județul Arad s-a înregistrat o singură medie de zece, care îi aparține unui elev de la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad. Bogdan Ciacli, care a fost și șef de promoție. Acesta nu își va continua studiile în țară, ci
va pleca să studieze Dreptul în Anglia.
În total, dintre cei 3.021 de elevi înscriși, 1.564 au reușit să obțină medii mai mari de șase, adică „au luat” examenul de Bacalaureat. Astfel, un procent de aproximativ 59,2% dintre candidații înscriși la nivel județean la Sesiunea iunie-iulie 2018 a Examenului de Bacalaureat Național au reușit să promoveze exa­menul.
Un număr de 336 de candidaţi au promovat cu medii cu­prinse între 6 şi 6,99, 434 de elevi au luat note între 7 și 7,99, 478 de elevi au luat note între 8 și 8,99, iar 315 absolvenţi au opţinut medii între 9 şi 9,99.
„Se putea mai bine”
„Rezultatul este Ok, proba­bil că se putea mai bine, dar asta e”, a declarat Ioana, eleva a Colegiului Național „Vasile Goldiș”. „Am luat puțin peste 9, deci sunt mulțumit. Nu cred că aș fi putut lua 10, cu toate că ar fi fost minunat. Acum urmează partea mai grea, facultatea”, a menționat Alin, elev al Colegiului Național „Moise Nicoară”.
Dacă unii elevi s-au arătat mulțumiți că au scăpat de acest examen, părinții se arată dezamăgiți. „Mă așteptam să fie rezultate mai bune, poate nu de 10, dar măcar de 8. Fata mea a luat peste 8, dar când mă uit pe liste, nu văd prea multe note peste 8”, a declarat Florica, mamă a unei eleve de clasa a XII-a.
„Ne așteptam ca promova­bilitatea să fie mai mare, dar mai multe vom putea spune după ce se vor afla rezulta­tele contestațiilor. Acum suntem încă în faza de centra­li­zare a rezultatelor pe discipline și așteptăm contesta­- țiile”, a declarat prof. dr. Anca Stoenescu, inspector școlar ge­neral delegat.
Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.
Anul trecut, județul Arad a avut trei medii de 10, iar procentul de promovabilite a fost de 64,91%. Din totalul de 3.007 elevi înscriși, 1824 au reușit să obțină cel puțin media șase, ceea ce le aduce di­ploma de Bacalaureat. Pe toată țara, rata de promovare la BAC 2017 a fost de 71,4%, iar anul acesta rata este de 67,7%, cu 104 medii de 10.
(I.P.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.