donatorTragicul accident al unui băiat în vârstă de doar 19 ani din judeţul Arad a făcut ca alte trei vieţi să fie salvate, întrucât rinichii și ficatul tânarului au fost donaţi pentru a fi transplantați unor persoane aflate pe listele de așteptare pentru un transplant.
Tânărul, în vârstă de 19 ani, a fost internat sâmbătă seară, în urma unui traumatism cranio-cerebral. Băiatul a fost găsit în localitatea sa, Ususău, din judeţul Arad, în stare de stop respirator, după un accident cu o căruţă, în care s-a lovit puternic la cap.
Echipajul SMURD l-a găsit întins pe drum şi l-a transportat de urgenţă la spitalul din Timişoara. La scurt timp, a fost declarat în stare de comă profundă. „L-au intubat, a dat sem­ne de comă profundă, iar după tomografie, medicii au constatat că hemoragia cerebrală post trau­matică a fost deosebit de gravă şi incompatibilă cu recuperarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad, Adrian Wienner.
Astfel, s-a constatat că viaţa băiatului nu mai putea fi salvată. Doar aparatele îl mai ţineau în viaţă. Băiatul a intrat în moarte cerebrală duminică dimineață, iar familia lui și-a dat acordul pentru donarea rinichilor și a ficatului.
Organele pacientului în vârstă de 19 ani au fost evaluate timp de câteva ore de către medicii din București și Cluj-Napoca, împreună cu o echipă de la Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă a SCJUT. „Operaţia a început la ora 1,00, pentru ca, în jurul orei 7,00, rinichii să fie preluaţi de o echipă de specialişti din Cluj, iar ficatul, de o echipă din Bucureşti”, a declarat pentru Press Alert, Dan Ilincariu, coordonator regional de transplant. În cursul nopții de duminică spre luni a avut loc prele­varea de organe la Spitalul Jude­țean Timișoara.
Medicii de la Bucureşti au preluat ficatul, iar rinichii vor ajunge la Cluj, unde vor salva vieţile celor aflaţi pe listele de transplant.
Claudia Gavra

Recomandările redacției