Cartea, în format Le livre a la poche, „Tăiței și aluaturi” a fost gândită şi împlinită ca un dar de suflet oferit bodroganilor, din dorinţa de a recupera prin cuvânt şi imagine un timp pierdut, de a se regăsi rădăcinile acolo, în bătrânul şi eternul Hodoş-Bodrog, Colţul nostru de Rai, avea să ne mărturisească artizanul acesteia, Delia Chevereşan, la împlinirea acestui vis. Care vis, a devenit realitate prin grija Centrului Cultural Judeţean, editare, tipărire, imagini, Gabriel Ban, tehnoredactare, Marcela Florina Florea, tipar, Tipografia Tiparniţa. Cu o dedicaţie de suflet, scumpilor mei nepoţi, Mara, Radu, Matei, această cărticică, de zi, de seară, de amiaz, de cină, de toate zilele, de sâmbătă pân de duminică este structurată pe 54 de file, la care se adaugă sincere şi calde mulţumiri unui număr de 22 de gospodine, asezonate alfabetic după cum urmează – Mărioara Damian, Lucia Emandi-Moldovan, Maria Sătmărean, Angelica Damian, Catiţa Rachici, Florica Nistor, Ionela Nistor, Lenuţa Ponta, Lelia Juncan, Victoria Pavel-Boată, Gheorghina Iacşity, Florica Florea-Emandi, Smaranda Selegean, Blazena Karkus, Eugenia Ponta-Pete, Mariana Juncan, Otilia Radu, Ana Dovaly, Elisabeta Dragoş, Ofelia Muscalu, Marcela Florea şi Sabina Dragoş. Acestea, sub dog şi sucitoare, au plămădit tăiţei şi aluaturi, 21 la număr, dar nu oricum ci, sub lin cântec – Cântecul tăiţeilor.
„Dichi, dichiţa
Taie mamă, la tăiţei/Că vin peţitorii mei/Dichi, dichiţa/ Dichi dichiţa
Taie, maică şi te lasă/Că s-or dus în altă casă/Dichi dichiţa/Dichi dichiţa/
Taie maică la tăiţei. C-or mai fi alţii ca ei/Dichi, dichiţa /Dichi, dichiţa…” (refrene culese de Mărioara Damian)
Roata, a mei
Fără a exagera cu nimic, în momentul, când am aflat, nu neapărat la radio, în presă prin scrisul din invitaţie sau prin viu grai despre titlul acestei cărţi, am mers, de-a roata, prin toate variantele polisemantice mai mult sau mai puţin folosite azi. Ştiam dintru început că pe sub rochiţa, buzunărelele bluziţei cusute cu colţişori ori cruciţe se ascund foarte multe taine, bine păstrate, undeva, în al cincilea colţ de inimi răsfirate peste tot, astfel încât, Mureşul nu a apucat să le învrăjbească. De fapt, spuneam că dacă şi dragostea se măsoară odată cu timpul ce ne petrece, ce-ar fi avut, el, personajul de temut, al satului, Mureşul, tocmai cu dragostea şi prietenia care le-a unit pe aceste bodrogane! Nu, nu a avut nimic, abia dacă ne putem stăpâni teama de acest timp, dacă ne dăm de-a roata, dacă ne-nvârtim de-a roata cântând „Am pierdut o batistuţă” ori „Eşti o floare, eşti un crin”… sau jucăm „Roata morii”, a lumii… pe care o dorim… vrednică de… veşnică… ori jucăm  „Roata norocului”… dar cel mai simplu ar fi să ne prindem în… roata cărţii şi să mergem ca pe roate să facem colăcei, covrigi, răsuciţi în forme, prin… rostogolire, cerc, să facem ocol roţii fără poticniri şi să cinstim autorul care, de fapt, prin vocativul-imperativ, „Roata, a mei”, ne îndeamnă să desluşim titlul! Chemarea, „Roata, a mei”, e un „Poftiţi la masă!” pe care o auzeai din uliţă dacă treceai pe lângă vreo casă cu mulţi copii nerăbdători să se aşeze degrabă în jurul mesei cu mâncarea aburindă, mărturiseşte prof. Delia Chevereşan (op.cit. pag. 4). Nu e o carte de bucate… ar putea fi o monografie gastronomică, o completare a celeilalte lucrări monografice – Hodoş-Bodrog, Bodrogu-Vechi. Satul care îşi strigă fiii (2015/Delia Chevereşan, Mărioara Damian, Gheorghe Rancu-Bodrog, Gheorghe-Ştefan Damian), adică… cei care sunt.
De la buna, de la maica, de la tetica, de la Tina….
După ochi, drojdie cât o nucă, sau de 25 de bani, un pumn de făină, olcuţa de lapte sau apă, şoala de unsoare, făina cât cuprinde, iată câteva unităţi de măsură din compoziţia aluaturilor din câteva reţete – pătura de tăiţei, coaca, gârtene, tăiţei cu nucă, taşte cu penez, zdrenţe, întorsuri, coapte, pogăcele cu jumări, coardă cu mac, păcărăi, plăcintă neagră ş.a.
Ceea ce nu se uită e rafinamentul cât cuprinde din foile de lavandă tutunată puse sub şterguri ca moliile timpului să nu ne pună pe retina memoriei uitarea unei zile ca la maica acasă la Bodrog cu zupă şi tăiţei, numai duminica, de altfel Mircea Micu, poet şirian îşi invoca mama – „Mamă eşti mai frumoasă ca o duminică, fără sfârşit… cu mâncare de aluat stors peste săptămână, cu brânză ori pemnez, cu întorsuri, joi, coapte de post, vineri.”
Delia Cheverean Rachici! Un nume de dascăl! Cu gust! Care, iată, din vatra casei părinteşti, pe care o lasă deschisă, a gândit o carte, aşa, în roata ochilor, ca un cuibar, să delecteze deliciile timpului stors ca un aluat printre solare degete, să oprească roata vremii şi s-o îngăduie cât mai mult printre ai mei, ai tăi, ai ei, ai noştri, ai voştri, ai lor, ai satului…
Acum, după ce am gustat gust de carte bodrogană, mai că am invoca zăpada troienită a vremii să nu topească poteca şi să fie tot vară, de Sântămârie! Efortul editării acestei cărţi ne va face şi mai obedienţi în faţa semaforului implacabilei trude! Fie ca aceste modeste rânduri să le închinăm celor care, prin imagini deosebit de plăcute, color, ce însoţesc reţetele, ne-au refăcut, plăcut, un văgăun, cel al copilăriei de la sat, de unde-am plecat, altădat!
Florica Ranta Cândea

Recomandările redacției