nagy-banca-siriaChiar dacă n-a învins, UTA a jucat curajos contra formației lui Dan Alexa. Arădenii s-au remarcat în special în primul act, când au fost foarte aproape de gol, la penalty-ul ratat de Voicu sau la șuturile trimise în bară de Hlistei și același Voicu. În actul secund, Timișoara a avut superioritate, anii petrecuți la Liga I de Cînu, Ov. Petre ori Bălace s-au văzut, dar UTA a avut un Mitrea inspirat și un Botiș de care s-a trecut greu.
„Îmi face plăcere să avem parte de jocuri de genul ăsta. Am întâlnit o echipă cu pretenții, care e cu un picior în prima ligă, în special în prima repriză ne-am ridicat la nivel, chiar am fost peste, având penalty și două bare. A doua parte a fost echilibrată, cu presiune mai mare și dominare pe alocuri a celor de la Timișoara, pe fondul intrării unor jucători cu experiență și a unui lot foarte bun. Am avut doar de câștigat, a fost un prilej pozitiv și prielnic de a vedea ce înseamnă un fotbal la un nivel mai înalt. Ne dorim și sperăm ca în viitorul apropiat să fim și noi la acest nivel”, a analizat antrenorul Roland Nagy.
Pentru vremea rece de afară, gazonul stadionului din Șiria s-a prezentat neașteptat de bine .„Sunt condiții bune la Șiria, ambele echipe am vrut să evităm sinteticul, iar în Arad nu ne-am putut apropia de terenurile cu iarbă. Mulțumim domnului primar Valentin Bot pentru ce ne-a pus la dispoziție. Jocul s-a ridicat în multe momente la un nivel bun”, a adăugat antrenorul UTA-ei.
Deși a doua întâlnire părea că nu va mai avea loc, arădenii și timi­șorenii vor fi din nou față în față pe 28 februarie. Cel mai probabil meciul se va juca pe „Dan Păltinișanu”, mai rămâne de stabilit ora. „O dublă benefică din toate punctele de vedere”, a punctat Nagy.
Sâmbătă, UTA merge la FC Bihor. Sunt două variante de teren – sinteticul de la Salonta, în caz de vreme rea, și arena orădeană „Motorul”.

Recomandările redacției