Roland Nagy: „Ne bucură calificarea”

0
76
Roland Nagy și-a mutat atenția de la Cupa României la stagiul austriac
Roland Nagy și-a mutat atenția de la Cupa României la stagiul austriac
Roland Nagy și-a mutat atenția de la Cupa României la stagiul austriac

Utiștii au trecut și de valul doi al Cupei României și așteaptă numele adversarului din turul III. Meciul va avea loc pe 13 august, la două zile după ce alb-roșiii încheie cantonamentul austriac.

Roland Nagy s-a bucurat moderat după triumful reușit în fața team-ului condus de fostul său coleg din linia de mijloc a Ineului de acum un deceniu, Adrian Abrudean.

„Ne bucură victoria. Am avut în față un adversar pe măsură, cu pretenții și jucători cu experiență. E al doilea pas în Cupă, ne dorim să atragem o echipă, dacă e posibil, de Liga I”, a spus antrenorul utist, care a indicat și insatisfacțiile meciului: „Deranjează ușurința cu care am luat golurile. Ne vedem de drum, nu putem trage o linie acum, când suntem încă departe de campionat. Ne gândim cât mai bine la tot ce urmează, la întoarcerea din cantonament ne pregătim pentru un nou adversar și vrem ca pe 30 august, când începe campionatul, să fim pregătiți din toate punctele de vedere”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.