de Victor Sava
Alături de alţi oameni politici şi reprezentanţi de seamă ai culturii române, Petre P. Carp a militat pentru intrarea României în Primul Război Mondial alături de germani. Deşi regele Carol I încă trăia, luarea unei decizii a fost amânată până în 1916. Proaspătul rege Ferdinand a trebuit să accepte intrarea României în război alături de aliaţii tradiţionali, Franţa şi Anglia, cu toată opoziţia „germanofililor”. Astfel că în pofida insistenţelor lui Petre P. Carp, armata română pornea ofensiva militară pe două fronturi declarând război Austro-Ungariei, Germaniei, Bulgariei şi Turciei. De remarcat că pe parcursul războiului, România a luptat pe două fronturi, totodată având şi cea mai mare porţiune de front des­chis din întreaga Europă.
Cu toate că armata română a dus lupte eroice, am fost nevoiţi a încheia un tratat de pace cu Germania şi Austro-Ungaria în primăvara anului 1918. Acest act a fost ratificat de parlamentul ţării, dar nu a fost niciodată promulgat de regele Ferdinand. Astfel că la sfârşitul acelui an România a reluat ostilităţile, terminând războiul ca ţară beligerantă şi bucurându-se de toate beneficiile acestui statut.
În 1918, la terminarea Primului Război Mondial Transilvania, Basarabia şi Bucovina se unesc cu România, ţara dublându-şi teritoriul. Dar România avea să mai continuie războiul şi pe parcursul anului 1919. Sunt curios câţi dintre dumneavoastră ştiaţi acest lucru? Tot am auzit că românii au pus opinca pe Parlamentul din Budapesta în timpul Primului Război Mondial, dar alte detalii nu prea ştiam. Nu-mi explicam cum se ajunsese la aceasta.
Cu ceva timp în urmă am citit o carte des­pre politica externă a României comuniste, scrisă de un american, Larry Watts. Ca preambul autorul discută despre formarea Ro­mâniei Mari şi despre perioada de până la instaurarea comunismului. Sincer, în această carte am citit pentru prima oară faptul că în 1919 România a purtat război cu Ungaria şi, nu vă vine să credeţi, cu Rusia, mă rog URSS. Deşi terminasem facultatea de istorie, profesorii omiseseră aceste fapte. Curios, dar explicabil până într-un punct. Fiind ţări surori în a doua jumătatea a secolului al XX-lea, nu era de bonton să aminteşti aceste războaie, dar eu am terminat facultatea în 2006. Oricum, am încercat să mai citesc una-alta pe această temă, dar sunt foarte puţine studii ştiinţifice publicate.
În lipsa unor monografii istorice consistente asupra războiului dintre Ungaria şi aliatul URSS împotriva României, evenimentele sunt bine cunoscute. La scurt timp după preluarea puterii de către comunistul Béla Kun, Ungaria atacă Transilvania. Simultan Rusia atacă Basarabia. Pe parcursul verii anului 1919 armata română contraatacă şi ajunge să cucerească Budapesta, iar ofensiva ruşilor este stopată. Ca urmare a înfrângerii definitive a comuniştilor maghiari, dar şi a imposibilităţii armatei ruse să cucerească Basarabia, România a rămas cu graniţele intacte până la debutul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Deşi o parte a clasei politice româneşti şi a intelectualilor au regretat intrarea României în război alături de aliaţii tradiţionali, până la urmă s-a dovedit a fi o alegere înţeleaptă. Chiar dacă am fost nevoiţi să încheiem pace cu germanii şi austro-ungarii, printr-un tertip legislativ, tipic românesc aş zice, am terminat războiul ca ţară beligerantă. Demn de remarcat ar fi că dintre toate ţările câştigătoare, România a obţinut prin acest război cele mai multe teritorii.
Să fi avut dreptate oare Petre P. Carp când afirma la finalul războiului că „România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni”?

Recomandările redacției