Au trecut aproape trei decenii, de la Revoluție. Mai exact 29 de ani. Unii zic că s-a mai pierdut un an, alții că am progresat. Depinde din ce unghi vezi lucrurile. Dar oricum am privi faptele, suntem și într-un an mai special, adică la Centenarul României. Așa că vrei nu vrei, totuși gândul este tentat să o ia pe o cale a bilanțului. Pe care, sunt sigur că fiecare îl face, cel puţin pentru sine. Dar acum este și unul care ne cuprinde pe toți: unde suntem la un secol de România? O întrebare nu grea, dar cu răspunsuri nu la fel de ușor de dat și, mai ales de justificat. Suntem unde ne-am propus ori mai e mult până departe? Ce ne ca­racterizează mai degrabă? Lucrul făcut sau cel nefăcut? Avem poate mai multe făcute decât nefăcute. Dacă este să te iei după cele trei, după alții patru milioane de ro­mâni răspândiți în toată Europa și prin lumea largă în căutarea unei pâini mai bune pentru familiile lor nu. Este un semnal clar că toți cei care s-au perindat pe la putere nu au fost în stare să construiască, după o sută de ani o țară în care oamenii să stea, nu din care să plece. În fond nimeni nu pleacă în lumea mare, de bine. Cam pe aici suntem. Vă dați seama, dacă printr-un joc al imaginarului, acei oameni ar fi stat aici, fără bani, fără locuri de muncă, fără mari perspective de viitor, ce probleme ar avea orice guvern. Te ia cu fiori reci pe şira spinării. Cam pe aici suntem, fie că ne place, fie că nu. N-am fost în stare să avem un mare proiect de ţară împlinit, acum la Centenar. Doar lucruri pe jumătate şi pe sfert făcute. Nefăcute, dar inaugurate. Cu panglici, cu surle şi trâmbiţe cu oameni grei veniţi la inaugurări de lucruri neterminate. Avem porţiuni de autostradă, catedrale pe jumătate terminate, spitale noi pe hârtie. Inaugurăm bucăţi, fărâme. E ca şi cum ai scoate o maşină cu trei roţi sau fără frâne ori fără volan. Pe ideea că le vom face mai târziu, că merge şi aşa. Şi, fiţi siguri că sunt foarte mulţi de părere că ,,Bine că s-a făcut măcar ceva”. Rezolvăm noi mai târziu, acum hai la tăiat de panglici, la poze şi, eventual la o şampanie. Îmi amintesc că acum câţiva ani, pe atunci premierul Ponta venise, cu mare tam-tam să inaugureze vreo 20 de kilometri de autostradă de la Pecica la Nădlac. Era de faţă, inclusiv ministrul Transporturilor de atunci. Bineînţeles că întârziase câteva ore faţă de ora stabilită. Dar nu asta este problema, ci faptul că vine ditamai premierul să taie o panglică la o chestiune neterminată. Altădată, la Arad a venit ministrul Justiţiei să taie panglica la trei încăperi renovate în clădirea Tribunalului. Adică nişte nimicuri pentru care un ministru, cu atât mai mult un premier nu ar tebui să-şi piardă timpul. A, este cu totul altceva dacă inaugurezi, un mare baraj, un aeroport de talie internaţionnală, ceva care să transforme în bine viaţa oamenilor din zonă. Până la urmă, în toţi aceşti ani, poate am tăiat mai mulţi kilometri de panglică decât lungimea autostrăzilor. Aşa că, mai bine am tăia mai puţine panglici şi am avea mai multe lucruri făcute. Nu o ţară a lucrurilor neterminate şi a oamenilor plecaţi.

Recomandările redacției