UTA a obținut patru victorii sub comanda lui Todea și colaboratorilor săi, Păcurar, Botiș și Țapoș și în toate Daniel Florea a fost printre protagoniști. În trei dintre ele a și marcat, fiind – practic – la a treia „dublă” în „alb-roșu”, după cele de la Sebiș și cu Mioslava. A mai marcat și în acel 2-2 cu Pandurii, totalizând – astfel – șapte reușite în opt apariții oficiale.
La Brăila, fostul campion al României cu Astra Giurgiu a revenit pe gazon după o absență de trei meciuri, cauzată de o întindere la ligamentele genunchiului. În acest timp, colegii săi au strâns un singur punct din 9 posibile și a făcut-o cu golurile ce au decis partida, plus assitul de la reușita lui Curtuiuș. „În primul rând, sunt foarte bucuros că am revenit pe teren, că nu a fost ceva mai grav după incidentul de la Suceava. La Brăila pot spune că am trecut prin toate stările posibile. Am controlat începutul de joc, am condus cu
2-0, iar în câteva minute ne-am trezit egalați. Din fericire, acum am avut un procent bun de fructificare a ocaziilor, iar asta a facut diferența la final, pe lângă determinarea și experiența jucătorilor care au muncit extraordinar. Pentru privitori a fost un meci frumos, cu de toate, pentru noi, o gură de oxigen în ceea ce privește situația din clasament. Eu, într-adevăr, am avut realizări, dar ele au venit la capătul muncii și determinării extraordinare din partea băie­ților, așa că ei merita toate feli­citările”, a spus fotbalistul de 29 de ani, citat de uta-arad.ro.
Despre Florea au vorbit și cei doi antrenori implicați în disputa de azi. „E un fotbalist foarte important pentru noi. Cu el în teren, avem o forță mai mare în atac, se creează mai multe spații în apărarea adversarilor. În plus de asta, se completează și colaborează excelent cu Marius Curtuiuș, aspect esențial pentru noi”, a menționat Cristian Todea. „Exact acum a revenit și Florea pe teren, un fotbalist care a făcut clar diferența prin experiența și valoarea sa în careul advers”, a menționat și Alin Pânzaru, tehnicianul brăilenilor.

Recomandările redacției