„Roș-albii” strâng rândurile pentru vizita pe „Cluj Arena”

0
96

Ecourile eșecului cu ASU Poli se sting greu, iar vizita de luni a suporterilor din vestiarul UTA-ei nu a avut o concluzie clară. Antrenorii au luat asupra lor marea parte a responsabilității înfrângerii din derby-ul Vestului, jucătorii și-au cerut și ei scuze pentru supărarea provocată, iar fotbalul le dă prilejul revanșei chiar la acest sfârșit de săptămână.
Sorții au vrut ca după rivalul de pe Bega, „roș-albii” să dea piept cu o altă formație de tradiție, cu suporteri la fel de pătimași, neagreați nici ei de peluza arădeană. Duminică, în ultimul meci al rundei a 34-a, „Bătrâna Doamnă” se deplasează pe „Cluj Arena”, unde dă piept cu o formație implicată cel puțin în lupta pentru promovare, fiind în acest moment deținătoarea locului de baraj.
Așadar, e de așteptat ca Universitatea să fie extrem de motivată în special de importanța punctelor, dar și de numele adversarului pe care-l va avea în față. Pornind de aici, dar ținând cont și de problemele de lot ale „roș-albilor”, „șepcile roșii” pornesc favorite.
După „ciocnirea” cu ASU, Cristian Păcurar a rămas fără Ionuț Neagu, suspendat pentru cartonașul roșu luat pe final și – probabil – și fără Alin Șeroni. Puternicul fundaș acuză dureri insuportabile la mușchii inghinali și nu se poate antrena. Vești bune vin doar de la Denis Hrezdac și Cristinel Matei, care s-au antrenat normal începând de ieri și, parțial, de la Albert Stahl. Mijlocașul de bandă trage și el la antrenamente, dar încă resimte dureri la gambă.
În schimb, sezonul pare încheiat pentru juniorii Răzvan Ivan (tendinită patelară) și David Miculescu. Acestuia din urmă i s-a recomandat să mai stea pe margine încă cel puțin zece zile după operația de peritonită suferită la București și, probabil, nu va mai fi forțat pentru ultimele două runde. Coulibaly nu va mai îmbrăca nici el tricoul UTA-ei în acest an competițional, dar este posibil ca relația dintre cele două părți să se întrerupă defintiv în vară, atâta timp cât nici la această oră ivorianul nu știe ce are de făcut pentru a se pune din nou pe picioare.
În fine, mai există și „cazul Manea”. Fundașul și-a reluat antrenamentele cu echipa de aproape trei săptămâni, dar doctorul care l-a operat de ligamente încrucișate în luna decembrie i-a interzis să mai joace în acest sezon. În premieră pentru acest retur, Manea a fost trecut pe foaia de joc cu ASU Poli, însă asta nu înseamnă că s-a pus problema ca el să fie folosit. Oricum, dacă fotbalistul va intra pe teren în cele 5 runde rămase până la finalul stagiunii o va face pe propria-i răspundere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.