La finele stagiunii trecute, echipa fanion a Aradului a fost la 180 de minute de promovarea în Liga 1 cu Laurențiu Roșu pe bancă. Utiștii pierdeau barajul în fața lui ACS Poli și Ionuț Popa, actualul director tehnic al „roș-albilor”. De altfel, la finele primei manșe, între cei doi tehnicieni s-a născut un conflict pe tunelul arenei „Dan Păltinișanu”, iar relațiile au rămas reci și la meciul retur, de la Șiria.
Acum, Roșu și Popa vor fi față în față de pe poziții diferite, în Mioveni – UTA, azi, începând cu ora 19,30 (în direct pe Digi Sport 1). „Dacă vine să mă salute, o să-i întorc salutul. Altfel, nu îl cunosc, nu am nicio relație cu dânsul, respectul i-l port la fel ca oricărui coleg din meseria pe care o practic. Nu mai vreau să dezvolt acum ceea ce
s-a petrecut în trecut, nu am ambiții personale cu domnul Popa sau cu altcineva de la UTA, mă gândesc doar să fac tot posibilul pentru ca echipa mea să câștige mâine”, susține „principalul” arge­șenilor.
Pe de altă parte, Laurențiu Roșu recunoaște că are o strângere de inimă la gândul că va întoarce armele împotriva UTA-ei, echipa la care a debutat ca antrenor principal și cu care a fost foarte aproape de îndeplinirea obiectivului. „Am cunoscut oameni minunați în Arad, am rămas cu mulți prieteni și amin­tiri foarte plăcute de acolo. Și sportiv, echipa a realizat lucruri bune, păcat că nu s-a finalizat totul cu o promovare. Îmi pare foarte rău, căci știu cât și-ar dorit toată lumea în Arad, suporterii, să o vadă din nou pe UTA în Liga 1, dar așa a fost să fie. Personal, am rămas cu momentele frumoase și nu aș fi vrut să vină această zi în care să fiu adversarul UTA-ei. Dar, până la urmă, asta e viața de antrenor profesionist, îmi doresc enorm să câștig mâine”, a adăugat fostul internațional, care a pregătit Campioana Provinciei din luna octombrie a anului 2016 până în vara anului trecut, când nu i s-a mai prelungit înțelegerea odată cu ratarea promovării în Liga 1.
Roșu mai recunoaște că nu trăiește cele mai fericite momente pe banca Mioveniului, iar următoarele două partide sunt extrem de importante pentru echipa sa. „Când am preluat echipa din Mioveni, am avut destule probleme cu accidentările și chiar și așa am obținut rezultate destul de bune. A urmat perioada de pregătire, am schimbat câte ceva și la nivel de lot, dar iată că nu am reușit încă să câștigăm în acest an. Motivele sunt multe și complexe. Spre exemplu, la Miroslava era greu să joci fotbal pe mocirlă, dar cu toate astea nu aveam voie să pierdem. Așadar, rezultatele din ultimul timp ne-au dus în zona periculoasă a clasamentului, echipele de sub noi au făcut puncte importante, așa că următoarele două partide, ambele acasă, devin foarte importante pentru noi. Trebuie să învingem UTA și Foresta pentru a ajunge din nou într-o zonă mai liniștită a clasamentului și să ne apropiem de obiectivul stagional, locurile 1-6. Un antrenor are presiune tot timpul, e și normal, așa că sunt obișnuit și pregătit să fac față situațiilor în care sunt pus”, a mai punctat fostul atacant.
CS Mioveni are doar un punct și un loc peste „Bătrâna Doamnă” înaintea partidei de azi, ce ar fi trebuit să se dispute în primele zile ale lunii martie dacă vremea de iarnă nu ar fi obligat Federația să oprească fotbalul în toată țara.

Recomandările redacției