OLYMPUS DIGITAL CAMERAChiar dacă nu e încă primăvară pe bune, colaboratoarea mea Anca Giura vă invită la o hoinăreală. Deocamdată (cel puţin până se va face vreme bună) doar printre diversele zone tematice ori structurale ale literaturii.
Astăzi cu Tudor Chirilă şi
„Exerciţii de echilibru”
Editura Polirom, 2012
,,Era o perioadă în care îmi pierdusem încrederea în mine, iar pu­blicul tot mai numeros de pe blog mă ajuta să-mi păstrez echilibrul. Adevărul e că un artist are mereu nevoie de public. Cine îşi doreşte o sală goală?” S-ar zice că ne dovedim contemporani cu o mică revoluţie în lumea artei: blogurile ajung cărţi. După ce, în orice caz, cărţile au inspirat multe bloguri bune în ultimii ani, iată, se închide bucla şi circuitul ideilor de lite­ratură continuă la modul reversibil.
M-am numărat printre cei care acum câteva luni au postat câte un comentariu cel puțin sceptic prin blogosferă relativ la vedetele care scriu cărţi. Insinuam că nu e etic când ne folosim de notorietate ca să publicăm o carte. Am vrut totuşi să mă conving că aveam dreptate şi ca atare am luat la citit ,,Exerciţiile de echilibru” ale lui Tudor Chirilă. Astfel, am constatat că mă înşelasem în câteva privinţe şi am sesizat ceva ce îmi scăpase. Anume că o ase­menea carte are calitatea de a satisface un public larg fără ca lectura să obosească, dar nici să impieteze. Textele lui Tudor Chirilă nu vizează mari premii literare, nu reprezintă sofisticate exerciţii stilistice, nu sunt impecabile la nivelul originalităţii, dar măcar sunt oneste, din inimă, scrise într-o limbă îngrijită, ridică nişte întrebări foarte con­temporane, vădesc un intelectual sen­sibil la ipocrizia lumii. Tudor Chirilă are câ­teva teme favorite. Poate că editorii au contribuit la o oarecare selecţie partizană, iar până la urmă cea mai frec­ventă temă este una ambivalentă, iubirea şi femeia. Admirator al calităţilor feminine, deşi mărturisindu-şi anumite suferinţe şi trădări provocate de femei, autorul priveşte miracolul feminin cu un ochi foarte contemporan, pe alocuri adolescentin, inocent. De un umor subtil mi s-a părut ,,Elogiul tocului’’, în care se face referire la schimbarea antropologică ce s-a produs atunci când femeile au început să poarte tocuri cui şi astfel şi-au făcut picioarele mai frumoase.
Dar temele grave nu lipsesc. ,,Întotdeauna m-am întrebat cine ridică animalele moarte din mijlocul străzii. Altă maşină loveşte în plin. E o ima­gine sfâşietoare. Forţa cauciucului peste un trup inert…” Altminteri, cartea nu se sfieşte să exhibe o sensibilitate masculină interesantă, apar­ţinând unui bărbat care nu se teme să plângă din când în când, să-i pese de oamenii singuri şi nefericiţi, de prieteni, de nonsensurile societăţii româneşti (care-l frustrează nu de puţine ori).
Exerciţiile de scris ale lui Tudor Chirilă pendulează între vulnerabili­tăţile frumoase ale actorului, rebeliu­nea cântăreţului de rock şi inteligenţa emoţională a unui bărbat contemporan. Pentru autor, scrisul acestui blog-carte-egografie a adus însă o reechilibrare, un strop de fericire, câtă vreme cu toţii ,,Căutăm fericirea pe holuri de aş­teptare. În trenuri sau avioane. Căutăm fericirea în bucătăriile petrecerilor la care nu am fost invitaţi. Căutăm fericirea în teatre şi în săli de cinematograf, mai ales înainte de film. Căutăm fericirea in cafe­nele, în privirile chelneriţelor bla­zate, cu gândul că nu le aşteaptă nimeni acasă.”

Recomandările redacției