Rujeola pare a fi scăpat de sub control în județul Arad. Conform unui raport al Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, județul ocupă locul al doilea pe țară în ceea ce privește numărul de cazuri, până pe data de 14 octombrie înregistrându-se 132 de bolnavi. De asemenea, trebuie spus că până acum s-au înregistrat trei decese din cauza bolii, ultimul producându-se joi.
La nivel național au fost înregistrate, până la data întocmirii raportului, 786 de cazuri, cele mai multe, 176, în județul Mureș. Dacă pe locul al doilea este Aradul, podiumul este completat de județul Bistrița, cu 128 de cazuri. În ceea ce privește județele vecine, trebuie spus că Timișul ocupă locul al cincilea, cu 82 de cazuri, Hunedoara este pe locul al nouălea, cu 18 cazuri, Alba se află pe poziția a treisprezecea, cu cinci cazuri, în timp ce Bihorul ocupă locul al nouăsprezecelea, cu doar trei cazuri. „Majoritatea cazurilor reprezintă focare de comunităţi cu acoperiri vaccinale suboptimale. Familii din aceste comunităţi călătoresc în mod repetat în afara ţării şi migrează alternativ între judeţe învecinate; o parte din acestea nu sunt pe listele niciunui medic de familie, altă parte însă, datorită deplasărilor frecvente, nu se prezintă cu copiii la vaccinare […] În contextul epidemiologic actual s-a recomandat intensificarea acţiunilor de vaccinare cu RRO a copiilor incomplet vaccinaţi/nevaccinaţi. Până la această dată au fost recuperaţi la vaccinare 2.733 de copii cu vârste între 1 – 15 ani”, susțin autorii raportului.
(L.Ș.)

Recomandările redacției