Pentru a treia oară în ultimele 4 luni, Ionuț Popa și-a manisfestat interesul față de Ciprian Rus. O făcuse după eșecul din campionat, de la Călărași, când atacantul arădean a marcat un gol și a oferit un „assist” în victoria echipei sale cu UTA (2-1), apoi în urmă cu 4-5 săptămâni la despărțirea fotbalistului de Dunărea și azi, când Lipova a marcat singurul gol în poarta „roș-albilor” prin același jucător. Rus chiar a dat dovadă de mult sânge rece, după ce i-a driblat pe rând pe Orlic și Manea și a înscris cu călcâiul în poarta goală.
La finele amicalului cu lipovanii, Ionuț Popa
i-a deschis din nou, oarecum, vârfului de 27 de ani. „Îmi place Cipri Rus din punct de vedere sportiv. Este un jucător de-al nostru, arădean, care în cazul unei înfrângeri a echipei nu va putea umbla oricum prin oraș. Normal că îl vrem, mai departe nu este problema mea, ci a conducerii”, a spus tehnicianul, în condițiile în care acum trei zile, după testul pierdut cu 2-1 la Gyula, cu Szegedul, spunea că ar mai avea nevoie de un atacant de viteză.
După despărțirea de Dunărea Călărași, Rus a avut contacte cu mai multe formații din primele trei eșaloane. Acum două săptămâni, părea să ia drumul celor de la Rapid, dar un scurt-circuit în înțelegerea cu bucureștenii l-a ținut acasă, la antrenamentele Lipovei. Din informațiile noastre, „șoimii” i-au și propus un contract, dar nici Național Sebiș și Crișul Chișineu-Criș nu au stat cu mâinile în sân.

Recomandările redacției