S-au aprins luminile de sărbători în Arad: Târgul de Iarnă, ediția Centenar, a fost deschis

0
321

În ciuda vremii ploioase, sute de arădeni au participat sâmbătă seara la deschiderea Târgului de Iarnă 2018. Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură au pregătit anul acesta activități culturale și sociale mai deosebite decât cele desfășurate în anii precedenți în orașul nostru. Târgul a fost inaugurat în jurul orei 17:00 de către organizatori, iar, după ora 18, cei prezenți au putut asista la spectacolul coregrafic al balerinilor de la opera din Cluj Napoca, „100 de ani de România în pași de dans”. Magic Drummers, trupa de spectacol stradal din Belgia, a defilat pe Bulevardul Revoluției, de la Teatru până la Primărie, apoi în Parcul Mihai Eminescu, după care s-a întors în fața Palatului Administrativ. Primarul Gheorghe Falcă a pornit iluminatul stradal de sărbători, arădenii asistând apoi la un concert de muzică pop și cântece de iarnă susținut de Nicola. Seara a fost completată de un Aerial Fantasy Show, o lansare de baloane magice cu heliu care au servit spectacolului de acrobație al balerinilor veniți tocmai de la Milano.

Am pregătit un ambient special pentru arădeni. Am dat o față nouă târgului, cu sprijinul unei firme care pregătește târgurile de iarnă din Milano – Italia și Marsilia – Franța, adevărați profesioniști ai domeniului. Noutățile și surprizele se vor succeda pe toată perioada lunii decembrie. Vom amenaja și un orășel al copiilor, o adevărată premieră pentru Arad. Vom aduce și două lame pitice, special dresate pentru interacțiune cu copiii. Spectacolele de astăzi [sâmbătă], așa cum ați putut constata, au fost susținute de adevărați profesioniști ai genului, precum toboșarii luminoși. Spectacolul de lumină a încununat această seară specială”, a precizat doamna director executiv al Centrului Municipal de Cultură Arad, Daniela Pădurean-Andreica.

Organizatorii Târgului de Iarnă, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, au decis ca târgul să fie amenajat, și anul acesta, în Parcul Eminescu, în fața Palatului Administrativ și pe strada Romul Veliciu. Pe strada Romul Veliciu, arădenii vor putea cumpăra produse artizanale, cadouri, jucării și alte produse specifice sărbătorilor de iarnă. Parcul Eminescu concentrează cea mai mare parte a căsuțelor și este împărțit în mai multe zone: o zonă destinată produselor și preparatelor gastronomice, un mini-orășel al copiilor și o zonă pentru spectacole. Sunt pregătite mai multe atracții pentru copii, printre care Căsuța lui Moș Crăciun, Atelierul lui Moș Crăciun și alte ateliere. În Orășelul Copiilor va fi amenajat și un țarc, unde vor fi aduse animalele.

Parcul Mihai Eminescu a fost plin de vizitatori încă de sâmbătă seara, mulți însoțiți de copii.

Merita reamintit și că tematica iluminării stradale în 2018 este aceea a Centenarului, adică a împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, lucru ușor de observat chiar și la o simplă plimbare prin zonele centrale ale orașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.