Sunt și eu unul dintre acei ucenici care îi poartă o amintire vie „Avvei” Cleopa din Sihăstria, care ne-a ajutat pe mulți să-L căutăm și să-L cunoaștem pe Dumnezeu în viața noastră. Părintele Ilie Cleopa a fost, în sens filocalic, un „Avvă” cu totul deosebit, un dar al credinței pentru poporul lui Dumnezeu. Îndrumările sau sfaturile pe care le primeam de la Părintele Cleopa ne indicau fiecăruia apartenența noastră la Dumnezeu și comuniunea noastră profundă cu El, o legătură duhovnicească care dă sens întregii noastre vieți și care ne men­ține tari, în comuniune cu El, chiar și în momentele mai dificile și frământate.
Această comuniune cu Dumnezeu cel Unul și preaslăvit în Treime nu trebuie înțeleasă ca o datorie sau o impunere. Părintele Cleopa ne arăta că această comuniune vine din ființa noastră. Este vorba despre o relație trăită cu inima: este împărtășirea noastră cu Dumnezeu, dăruită nouă de Iisus Hristos, o comuniune care schimbă viața noastră și ne umple de entuziasm, de bucurie. Pentru aceasta, Părintele Cleopa ne arăta că darul evlaviei trezește în noi, înainte de toate, rugăciunea, recunoștința și lauda lui Dumnezeu. De fapt, acesta este motivul și sensul cel mai autentic al cultului nostru liturgic și al adorației noastre doxologice.
Părintele Cleopa ne spunea la Mănăstirea Sihăstria că atunci când Duhul Sfânt ne face să percepem prezența Domnului și toată iubirea Sa față de noi, ne încălzește inima și ne îndeamnă aproape firesc la rugăciune continuă și la slujire liturgică. Așadar evlavia este sinonimă cu viața creștină autentică, cu destăinuirea filială rugătoare față de Dumnezeu, cu acea capacitate de a-L ruga cu iubire și simplitate care este proprie persoanelor smerite cu inima. Dacă darul evlaviei ne face să creștem în relația și în comuniunea sfântă cu Dumnezeu și ne face să trăim ca fii ai Săi, în același timp ne ajută, afirma Părintele Cleopa, să revărsăm această iubire și asupra celorlalți și să-i recunoaștem ca frați. Și atunci cu adevărat vom fi mișcați de sentimente de evlavie – nu de pietism! – față de cel care este lângă noi și față de cei pe care îi întâlnim în fiecare zi. De ce spun nu de pietism? Pentru că unii cred că a avea milă înseamnă a închide ochii, a face o față de iconiță, a ne preface că suntem ca un sfânt. Acesta nu este darul evlaviei.
Darul evlaviei înseamnă a fi cu adevărat capabili de a ne bucura cu cel care se bucură, de a plânge cu cel care plânge, de a fi aproape de cel care este singur sau neliniștit, de a corecta pe cel care este în greșeală, de a mângâia pe cel care este trist, de a primi și a ajuta pe cel care este în necesitate. Există un raport foarte strâns între darul evlaviei și darul blândeții. Darul evlaviei pe care ni-l dă Duhul Sfânt ne face blânzi, ne face liniștiți, răbdători, în pace cu Dumnezeu, în slujba celorlalți cu blândețe. Și așa era Părintele Cleopa.
Avva Cleopa și-a încheiat în 2 decembrie, 1998, ziua lui pământească în istorie. Și în timp ce îl încredințăm, încă o dată, bunătății atotmilostive a Tatălui, reînnoim recunoștința noastră pentru mărturia creștină și duhovnicească pe care ne-a lăsat-o. Părintele Cleopa a ajuns la „țintă”, după ce a slujit Biserica și l-a iubit pe Domnul Iisus Hristos în acea certitudine de iubire pe care Apostolul Pavel ne-a amintit-o în epistolele sale: „Cine ne va despărți de iubirea lui Hristos?” (Rom. 8,35). Este credința în iubirea lui Hristos, de care nimic nu ne poate despărți: nici necazul, nici strâmtorarea, nici persecuția, nici primejdia, nici moartea, nici viața… Părintele Cleopa a avut foarte clare în viața sa și cuvintele din Cartea Înțelepciunii: „Cei care cred în iubire vor rămâne cu El” (3,9). Și știa bine că pelerinajul nostru pământesc se termină la casa Tatălui ceresc și că numai acolo se găsește scopul, odihna și pacea. La acea casă ne conduce Domnul Iisus, calea, adevărul și viața noastră. Părintele Cleopa, pe care în „aceste zile” îl pomenim în rugăciune, toată viața lui, în special după ce a consacrat-o lui Dumnezeu, s-a dedicat să mărturisească și să dăruiască altora iubirea lui Iisus Hristos. Și, cu cuvântul și exemplul, i-a îndemnat pe credincioși să facă la fel.
Părintele Cleopa a fost un mare duhovnic al turmei lui Hristos și, asemănându-se cu Hristos, s-a oferit, s-a dăruit și s-a jertfit pentru mântuirea poporului încredințat lui. A făcut acestea prin sfat, prin dăruirea Sfintelor Taine și a povățuit pe calea mântuirii, plin de puterea Duhului Sfânt a vestit Evanghelia, cu iubire paternă s-a străduit să-i iubească pe toți, în special pe cei care băteau la ușa chiliei Preacuvioșiei sale din Sihăstria, pe cei lipsiți de îndrumare și pe cei care aveau nevoie de ajutor. Pentru aceasta, la sfârșitul existenței lui, credem că Domnul l-a primit ca pe o „jertfă de ardere de tot” (Înț. 3,6). Acum noi ne aflăm pregătiți să ne rugăm pentru el, să oferim jertfă dumnezeiască pentru sufletul lui și să-i cerem Domnului să-l facă pe Părintele Cleopa să strălucească pentru totdeauna în împărăția Sa de lumină (cf. Înț. 3,7).
În numele Dumnezeului iubirii și al iertării, mâinile Părintelui Cleopa a binecuvântat și a dezlegat, cuvintele lui au întărit și au șters lacrimi, prezența lui a mărturisit cu convingere că bunătatea lui Dumnezeu este inepuizabilă și milostivirea Sa este infinită. Părintele Cleopa a fost unul dintre cei care a fost chemat să dea mărturie despre Evanghelie într-o manieră eroică, îndurând suferințe mari, dar și nevoințe aspre în pustiu. La Sfânta Liturghie, memorial al morții și învierii lui Hristos, aducem laudă lui Dumnezeu pentru tot binele pe care Domnul l-a făcut pentru noi și pentru Biserica Sa prin intermediul Părintelui Cleopa, părinte al nostru întru credință. Vom continua să-l simțim alături de noi în comuniunea sfinților.
Arhim. Teofan Mada

Recomandările redacției