Prima generație de elevi din Vârfurile care a absolvit opt clase s-au întâlnit, săptămâna trecută, la școală. Este vorba despre o generație a anilor ‘50 care a sărbătorit astfel 54 de ani de când a terminat școala. Asta, în condi­țiile în care până la ei, se făceau doar șapte clase.
Foștii elevi care au răspuns din nou „prezent” își amintesc că erau două clase paralele, una cu 25 de elevi și cea de a doua cu 24. Cu timpul, din păcate, unii dintre ei au decedat, însă cei care au rămas în viață au ținut să se întâlnească. Mai trebuie spus că dintre profesori, doar dirigintele Victor Neamțiu mai trăiește, care în afară de a fi profesor a mai fost director la Direcția Muncii.
Cum se întâmplă de obicei în astfel de momente, ora de diri­genție nu a început înainte de a suna clopoțelul, ceea ce a prilejuit un prim val de amintiri. După ce toți elevii s-au așezat la locurilor lor în bănci, dirigintele a strigat catalogul, fiecare povestind, atunci când și-a auzit numele, despre ceea ce a realizat în viață. Este demn de remarcat că a fost o generație care a dat numeroși oameni de cultură, semn al unei educații de calitate.
După terminarea orei de dirigenție, elevii și dirigintele lor
s-au deplasat la Pensiunea „Colț de Rai” din Lazuri, unde au mai petrecut câteva ore depănând amintiri împreună cu dirigintele. La final, toți au tras aceeași concluzie: „O astfel de întâlnire este foarte frumoasă!”

Recomandările redacției